Ca în 2008: Flutur învingător şi la Suceava – coincidenţe de poveste la urne

Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, revine la conducerea Consiliului Judeţean. Aceasta după ce PNL a reuşit să obţină peste 50% din voturile valabil exprimate în judeţ pentru CJ Suceava, anunţă Monitorul de Suceava.

 

În urma numărătorii paralele a voturilor, făcută de PNL, liberalii au reuşit să obţină 51,2% din numărul voturilor valabil exprimate în judeţul Suceava.
De precizat că PSD ar fi obţinut cu 10% mai puţin decât PNL, caz în care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, va pierde această funcţie. Ceea ce mai rămâne de văzut este dacă ALDE va reuşi să treacă de pragul electoral de 5%, având în vedere că potrivit datelor parţiale ar fi obţinut 4,98%.


Dacă ALDE nu va intra în Consiliul Judeţean, PNL ar urma să aibă 20 de mandate, în timp ce PSD va obţine 17 mandate. În situaţia în care ALDE ar trece de pragul electoral, configuraţia posibilă a viitorului Consiliu Judeţean ar fi: PNL – 19 mandate, PSD – 16 şi ALDE – 2.


Practic, nordul Moldovei revine la situaţia din legislatura 2008 – 2012, când preşedinţia CJ Suceava şi Primăria Botoşani erau conduse de verii Flutur. Culmea, atât Gheorghe, cât şi Cătălin i-au învins pe cei doi social-democraţi în faţa cărora au pierdut în urmă cu patru ani: Cătălin Nechifor, respectiv Ovidiu Portariuc.

 

CITEŞTE ŞI:

Flutur promite la Suceava un parc industrial de milioane cu judeţul Botoşani