Bursa locurilor de muncă între discursurile oficialilor și selfie-urile șomerilor: Aveți tot timpul o ușă deschisăGALERIE FOTO

Sute de persoane au participat astăzi la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul a fost organizat la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani.

 

Vorbe de la șefi pentru șomeri 

 

Acțiunea a început în jurul orei 9:00 fiind prezenți sute de șomeri aflați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

 

Din partea oficialităților au răspuns invitației ministrul Muncii, Marius Budai, subprefectul, Paula Berențan, administratorul public al județului, Cristian Nistor, precum şi viceprimarul Bogdan Buhăianu.

 

Toți au transmis câte un scurt mesaj persoanelor venite la bursă.  Primul căruia i s-a dat cuvântul a fost ministrul Marius Budăi.

 

„Este foarte important pentru noi în România să creștem gradul de ocupare a Forței de Muncă, dar nu oricum, un grad de ocupare calitate. Este datoria noastră a Ministerului Muncii și a Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) să fim acel liant între cerere și ofertă, pentru cei care doresc să se angajeze, să se califice, să le creștem competențele”,

Marius Budăi,  ministrul Muncii.

 

Subprefectul Paula Berențan i-a încurajat pe șomeri să profite de această oportunitate și să cunoască astfel oferta de muncă.

 

„Astăzi aveți posibilitatea de a cunoaște care este oferta locurilor de muncă. Puteți alege în funcție de pregătirea dvs profesională, eventual vă puteți reorienta către altă ocupație în cariera dvs. Consider că astăzi veți avea aparte și de o consiliere profesională”

Paula Berențan, subprefectul județului Botoșani.

 

Viceprimarul Bogdan Buhăianu a apreciat faptul că sunt foarte mulți oameni interesați de evenimentul organizat la primele ore ale dimineții.

 

„Primarul Cosmin Andrei transmite că este tot timpul alături de AJOFM, alături de dvs, aveți tot timpul o ușă deschisă la Primăria Botoșani”,

Bogdan Buhăianu, viceprimar municipiul Botoșani.

 

Și administratorul public al județului, Cristian Nistor a felicitat organizatorii pentru acest eveniment.

 

„Piața muncii cum bine știm este foarte, foarte dinamică și tot ce vă doresc este ca viitori angajați să-și găsească un loc de muncă, iar angajatorii să aibă parte de cei mai buni angajați. Succes și Doamne ajută!”,

Cristian Nistor, administrator public al județului Botoșani.

 

(Dez)interesați de muncă

 

Șomerii au fost invitați încă de la început să ia loc în sală. Și-au făcut poze și l-au filmat inclusiv pe ministrul Marius Budăi.

 

Ulterior va fi transmisă o situație cu numărul oamenilor care s-au angajat pe loc la bursă și astfel se va vedea câți dintre șomeri au venit doar pentru a bifa prezența.