Veste tristă despre unul dintre frații din Botoșani / Bunul samaritean în continuare conectat la oxigen

Povestea celor doi frați din Botoșani, care în urma unui cumplit accident au rămas imobilizați la pat, nefiind primiți nicăieri pentru că nu li se mai dădea nicio șansă, a devenit cunoscută în întreaga țară.

 

Îngrijește sute de bolnavi, mulți dintre ei muribunzi, pe care nici spitalele nu îi mai acceptă. Însă cel care este sufletul acestui loc a căzut el însuși bolnav.

 

Manu Pașca a lansat săptămâna trecută un apel la rugăciune pentru sănătatea tatălui său, Viorel Pașca, cel care se află la spital după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Iar în timp ce Viorel Pașca se află internat în spital, la Dumbrava, din județul Bihor, forfota zilelor și lupta pentru viață nu încetează.

 

”Lucrurile la Dumbrava își urmează făgașul normal: telefoanele sună de zeci de ori pe zi, ambulanțele sosesc aproape zilnic, bolnavii ajung la noi în stări dintre cele mai grele, necăjiți, suferinzi și bătuți de soartă, dar aici primesc îngrijirea necesară și găsesc un alt "acasă", un acasă pe care mulți l-au pierdut de mult sau poate că nu l-au avut niciodată. Unii sosesc, alții pleacă, iar alții își găsesc aici odihna veșnică. Zilele sunt presărate cu tristeți și bucurii. În timp ce unii își revin și încep să umble alții cad la pat răpuși de felurite boli. Așa s-a întâmplat și în această săptămână”,

spune Delia Pacala, unul dintre coordonatorii de la Dumbrava.

 

Picior amputat ”pentru a i se salva viața”

 

O veste tristă îl privește pe unul dintre frații din Botoșani, care săptămâna trecută a fost supus unei intervenții chirurgicale:

 

”Tristețea este că unuia dintre cei doi frați din Botoșani ajunși la noi în stare gravă, imobilizați la pat, în urma unui grav accident rutier, a trebuit să i se amputeze piciorul stâng pentru a i se putea salva viața”.

 

Povestea celor doi frați din Botoșani (detalii aici), care în urma unui cumplit accident au rămas imobilizați la pat, nefiind primiți nicăieri pentru că nu li se mai dădea nicio șansă, a devenit cunoscută în întreaga țară.

 

După multe săptămâni de îngrijiri, starea de sănătate a celui mai în vârstă dintre frați s-a îmbunătățit simțitor, cel tânăr însă, avea escare groaznice, fracturi și multe alte probleme, așa că a fost trimis la spital în Oradea, de unde a fost trimis la spitalul din Salonta.

 

”În aceste zile ni l-au trimis iar acasă, deși starea lui de sănătate este in continuare destul de gravă. Mai mult de atât, escarele ”dobândite” în Botoșani s-au agravat în Salonta încât asistentele medicale de la Dumbrava s-au îngrozit când au văzut in ce stare a fost adus. Am încercat fără succes să găsesc un chirurg din Oradea care să se ocupe de el și fac un apel pe această cale sperând să se ofere un medic chirurg să-l evalueze și să facă tot ce se poate pentru vindecarea și recuperarea sa”,

scria Viorel Pașca, nu cu mult timp înainte de a se îmbolnăvi.

 

 

Botoșăneni îngrijiți de bunul samaritean

 

Mai ales odată cu venirea frigului, tot mai mulți oameni sună cu disperare pentru un loc unde să se adăpostească și să primească îngrijirea de care au nevoie.

 

Nu puțini au fost botoșănenii care caută sprijin la Viorel Pașca. Vin cu suferințe cumplite, cu răni îngrozitoare, abandonați de familii.

 

Într-una dintre zile, un botoșănean a fost dus la Dumbrava chiar de către primarul orașului în care locuia, fiind om al străzii, găsit căzut pe stradă și internat in spital. Imobilizat la pat, fără să poată umbla, nu aveau unde să îl externeze așa că l-au adus și pe el la Dumbrava pentru a găsi îngrijire și adăpost.

 

Ultimul pacient din Botoșani a ajuns la Dumbrava pe 31 octombrie 2021.

 

 

Cine este Viorel Pașca, supranumit bunul samaritean

 

Viorel Pașca și-a început filantropiatul care l-a făcut cunoscut la nivel național și internațional în urmă cu mai bine de 15 ani din dorința de a fi util celor care au nevoie de el și a început prin a fi voluntar la spitalul municipal din Oradea.

 

Ani de zile a făcut naveta la între Spitalul din Oradea și fabrica de încălțăminte la care muncea. S-a mutat la Dumbrava (județul Bihor) și a continuat ca voluntar să ușureze suferința oamenilor aflați în mari nevoi în spital. În paralel a început să-i ajute pe copiii din sat să citească și să scrie.

 

 

În 2006 a reușit să cumpere prima casă în care să-i îngrijească pe cei aflați în suferință, mulți dintre ei muribunzi, oameni pe care nimeni nu dorea să-i ajute. 15 ani mai târziu, din donații a reușit să aibă 17 case în care îi îngrijește pe ei pentru care Dumbrava e de multe ori ultima stație în viață, oameni pe care spitalele îi trimit la Dumbrava. Peste 450 de oameni sunt în grija sa în acest moment, iar mai mult de 2000 de bolnavi au fost îngrijiți de Filantropul de la Dumbrava de-a lungul timpului.

 

 

Infectat cu Covid-19

 

Acum Viorel Pașca are nevoie să ne rugăm pentru el, fiind internat în spital după ce s-a infectat, fiind diagnosticat cu Covid-19.

 

Cele mai recente vești transmit că starea lui Viorel Pașca este ”mai bună”:

”Vă anunțăm că starea de sănătate domnului Viorel Pașca este mai bună, dar în continuare respiră cu ajutorul aparatului de oxigen. Fiți binecuvântați și nu uitați să fiți la rândul vostru o binecuvântare!”.

 

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store