Buiuc de la Filarmonică le-a pus gând rău angajaţilor cu venituri multiple

 

Noul director de la Filarmonica de Stat Botoşani are gânduri mari cu privire la instituţia pe care a preluat-o de deja cinci zile. Oficial însă, conform legislaţiei în vigoare activitatea în cadrul unităţii îşi va reintra în făgaşul normal de pe data de 6 ianuarie 2014, după mini-vacanţa prilejuită de sărbătorile de iarnă.

Liviu Buiuc susţine că întâmpină şi oarece impedimente în misiunea pe care şi-a asumat-o, primul dintre acestea fiind faptul că după 22 de ani încă instituţia la a cărei conducere se află, nu are un sediu propriu.
 „Am preluat o instituţie fără sediu. Noi am avut un proiect să ne facem un sediu al Filarmonicii, dar nu mai exisă nimic. L-am adus pe preşedintele arhitecţilor la Botoşani, a fost concurs de proiecte… dv. eraţi? Sunteţi prea tinere. În anul 1992 s-a făcut schemă, s-au plătit bani, dar ce să mai vorbesc, asta e”, a declarat Liviu Buiuc, director interimar la Filarmonica de Stat Botoşani.
De asemenea, noul manager intenţionează să schimbe şi structura organizatorică, măsurile pregătite fiind menite să aducă economii financiare în bugetul Filarmonicii.
Ca primă măsură am să schimb componenţa Consiliului de Administraţie, componenţa Consiliului Artistic, toate lucrurile astea le vom face aşa cum trebuie. Toată lumea participă cu lucruri care trebuie consemnate aşa cum trebuie. Cel care se va ocupa de concerte este doar concert maestrul şi nu altă persoană care să mai primească un salariu. Aici sunt persoane care primesc şi câte două salarii, ştiţi lucrul acesta? Filarmonica din Botoşani nu este Filarmonica din Timişoara sau Iaşi”, a mai spus noul director.
Fostul conducător al instituţiei culturale, Mihai Sârbu îşi va continua activitatea în unitate pe funcţia de pe care a acces la cea de conducere. „El rămâne pentru ce are calificare. E cornist”, a explicat Liviu Buiuc. (G.E.)
CITEŞTE:
 Filarmonica „pe mâini noi”: Au degenerat lucruri care nu fac cinste oraşului…
[[banner]]