Buhăianu - plângere la Poliţie împotriva a 5 femei – AFLĂ motivul
Deputatul Cătălin Buhăianu a depus vineri dimineaţă o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean după o acţiune care a avut loc ieri la Havârna. Potrivit parlamentarului, joi, un grup de cinci persoane, doamne şi domnişoare, sub masca efectuării unui acţiuni de sondaj pe teme de administraţie şi politice, îi făceau anticampanie. Astfel, acestea ar fi avut un chestionar cu patru întrebări care se termina cu un îndemn să nu se mai voteze PDL deoarece ar fi tăiat salariile cadrelor didactice. Întrebate fiind în numele cui ar derula acţiunea, acestea ar fi răspuns că lucrează în educaţie şi că sunt angajate la cabinetul parlamentarului democrat-liberal. Acest lucru l-a contrariat pe vicepreşedintele PDL Botoşani, în opinia căruia ce s-a întâmplat la Havârna reprezintă uzurpare de calităţi oficiale. „Este un lucru inadmisibil ce se întâmplă şi l-aş întreba pe dl. Marcu dacă are cunoştinţe ce s-a întâmplat pe raza comunei Havârna, fiind implicate persoane din organizaţia domniei sale”, a afirmat Cătălin Buhăianu. Acesta a cerut adversarilor politici să aibă curajul de a-şi asuma acţiunile pe care le desfăşoară. El aşteaptă rezultatul anchetei IPJ, după care va deschide şi un proces. Deputatul susţine că ştie cine sunt femeile în cauză, că sunt toate din municipiu, dar că vrea să aibă un act oficial de la Poliţie pentru a face pasul următor. (S.B.)