Buhăianu pe blog : Jos Băsescu!

 

Deputatul Cătălin Buhăianu îşi exprimă într-o postare pe blog dezamăgirea faţă de modul în care opoziţia şi televiziunile care i-ar fi aservite au tratat o hotărîre a Guvernului Emil Boc.
Acesta a decis sa finanţeze cu pînă la 10.000 de euro fiecare afacere nou deschisă în România, iar condiţiile ar fi ca întreprinzătorul să aibă maxima de 35 de ani, să creeze cel puţin patru locuri de muncă şi să reinvestească minim 50% din profit. „Nu am auzit nici o reacţie (nimic, nix, nada!) din partea Opoziţiei Dezmembrate a României; nici măcar pe televiziunile autonomate nu am auzit nici un comentariu. Au dat ştirea rece, fără pasiuni, fără comentarii (unii răutacioşi ar spune că abia aşa a apărut la noi o ştire profesionist transmisă)”, scrie democrat-liberalul pe http://catalinbuhaianu.wordpress.com/. Acesta crede că liderii PSD, PNL şi PC, dar şi realizatorii TV, s-au ferit să facă menţiuni pe seama iniţiativei legislative deoarece ar fi una excelentă. „Nu prea poţi comenta, oricît de manipulator ai fi, o măsura care stimulează crearea de noi locuri de muncă (altfel, nik bani), care prevede impulsionarea mecanismelor economice (nu reinvesteşti profitul, pierzi banii!) şi care NU lasă loc la deturnarea acestor bani spre uz personal: banii sunt trimişi direct în contul firmei nou înfiinţate şi nu pot fi folosiţi decît pentru achiziţii şi plata furnizorilor, sub control strict! Ce mai poţi comenta la o măsură cît se poate de benefică pentru economie? Simplu: Jos Băsescu!” mai arată Cătălin Buhăianu.