Buhăianu : PDL-iştii nu i-au votat pe cei veniţi la partid în seara alegerilor

 

Deputatul Cătălin Buhăianu a răspuns pe blog membrilor de partid care contestă corectitudinea alegerilor desfăşurate vineri la organizaţia municipală. Parlamentarul crede că democrat-liberalii nu au făcut altceva decât să îi sancţioneze pe cei care nu au muncit pentru partid.
„Nu sunt foarte multe comentarii de făcut deoarece alegerile au fost organizate cât se poate de democratic, iar delegaţii au votat într-adevăr persoanele pe care au simţit că merită. Părerea mea, personală, este că au ieşit la alegeri exact acele persoane care au stat la partid zi de zi (nu  acei care au apărut la sediu doar în seara alegerilor!), care au făcut sacrificii şi care şi-au asumat deciziile politice şi când momentele partidului au fost dificile”,
arată parlamentarul într-o postare pe http://catalinbuhaianu.wordpress.com/ . Acesta este de părere ca la municipiu s-a format o echipă solidă, cu foarte multă putere de muncă şi cu resurse intelectuale şi politice importante. În opinia parlamentarului, care nu a candidat la nici o funcţie, misiunea de a întări poziţia partidului în municipiu nu este deloc uşoară, chiar dacă PDL, în municipiul Botoşani „s-a dovedit a fi singura formulă politică cu idei şi soluţii pentru cetăţenii Botoşaniului”. Luarea sa de poziţie vine după ce viceprimarul Cătălin Alexa, care a eşuat în tentativa de a ajunge prim-vicepreşedinte a spus că i se pare "dubios" numărul de voturi pe care le-a adunat, iar Daniel Alexandru, aspirant la un post de vicepreşedinte, l-a ameninţat pe Cristian Achiţei deoarece a cerut participanţilor să nu-l voteze deoarece soţia este PSD-istă.