Buhăianu : M-au deranjat cîteva elemente privind membrii PSD

 

Deputatul Cătălin Buhăianu s-a arătat nemulţumit de intervenţiile a doi membri PSD la întîlnirea parlamentarilor cu sindicaliştii, care nu prea şi-ar fi avut loc în contextul şedinţei. Democrat liberalul a spus că astfel, iese la iveală cine se află în spatele sindicatelor şi cine sunt persoanele care accentuează starea de nemulţumire. „Spiritele sunt destul de încărcate, lumea este oarecum supărată şi pe bună dreptate, dar au fost cîteva elemente care, pe mine personal m-au deranjat. Adică, dl. Miluţă Timofte care vine din partea patronatelor şi ne vorbeşte despre drepturile bugetarilor şi este membru PSD, d-na Paraschiv care este reprezentanta Sindicatului Pensionarilor şi ne vorbeşte pe bună dreptate de reduceri, dar este membru PSD şi eu cred că trebuie să existe o diferenţiere foarte clară între... Adică eu ca şi cetăţean am dreptul să observ aceste lucruri şi să le constat şi să vedem cine creează starea asta de ostilitate şi cine stă în spatele sindicatului”, a declarat Cătălin Buhăianu, deputat PDL.
Este un sistem care s-a perfecţionat în timp ca şi furt
Totuşi, Cătălin Buhăianu recunoaşte că starea de nemulţumire a oamenilor este îndreptăţită, dar că aceştia urmează să plătească greşelile guvernării care a fost în anii 2007-2008. „Pe de altă parte, ceea ce s-a prezentat aici cu argumente pro şi contra sunt puncte de vedere ale sindicaliştilor, sunt recunoscute şi de către noi, este un sistem care s-a perfecţionat în timp ca şi furt nu ca şi sprijin în folosul cetăţeanului, am ajuns în postura în care Guvernul prin reprezentanţi săi la ora actuală să gestioneze o stare în care lucrurile nu mai pot continua sub această formă, PDL a spus de la început că îşi va asuma conducerea în această perioadă delicată, ştiam cu toţii care va fi viitorul sumbru al României în acest an”, a mai spus Cătălin Buhăianu. Deputatul a mai afirmat de asemenea că foarte mulţi bani au fost cheltuiţi fără acoperire în 2007 şi 2008, mai ales că 2008 a fost an electoral cînd partidul politic aflat la guvernare trebuia finanţat. „Iată că în 2010 am ajuns să decontăm toate aceste lucruri şi lăsînd la o parte politicianismul şi declaraţiile demagogice ale reprezentanţilor săi eu cred că noi să privim lucrurile corect şi să încercăm să găsim soluţii chiar dacă ele au ca efect diminuarea salariilor şi pensiilor celor în cauză”, a încheiat Cătălin Buhăianu.