Buhăianu îl ameninţă pe Ţurcanu

 

Discuţiile şi întîlnirile repetate pe care liderul judeţean al liberalilor le poartă cu reprezentanţi ai PDL, peste capul celor de la Botoşani, l-a enervat pe deputatul Cătălin Buhăianu. Acesta susţine că Florin Ţurcanu le-ar fi spus democrat-liberalilor din Iaşi şi  Bacău, dar şi altora de la centru, că, practic, controlează sectorul zootehnic din tot judeţul, că cei care derulează afaceri în domeniu îl susţin, că alături de el sunt peste 20 de primari, totul pentru a-i convinge să îl primească în partid şi să îi dea şi o funcţie de conducere. „Să nu creadă că cineva e prostul satului şi altcineva e deşteptul tîrgului. Am să am grijă ca dl.Ţurcanu să joace corect. Am să fiu după el exact ca MIG-ul”, ne-a declarat vicepreşedintele PDL Botoşani. Acesta susţine că parlamentarul are datorii la stat prin firma pe care o controlează şi că doreşte neapărat să intre în PDL deoarece ar avea probleme cu unele dosare, pe care speră să le rezolve odată cu intrarea în formaţiunea de guvernămînt.