Buhăianu despre Simona Huţanu şi tâlhărie : N-am nici o treabă fraţilor

 

Democrat-liberalul Cătălin Buhăianu este dezamăgit de asocierea numelui său cu dosarul tâlhăriei din 28 decembrie 2011. Acesta menţionează că Simona Huţanu, cea reţinută noaptea trecută, nu mai lucrează la cabinetul său parlamentar de mai bine de jumătate de an şi că în perioada în care a activat acolo nici măcar nu a avut contract de muncă, ci doar unul de colaborare.
Vicepreşedintele PSD Botoşani susţine că în afara treburilor profesionale nu a avut relaţii de prietenie cu Simona sau cu soţul acesteia, Daniel Huţanu. Pe acesta l-ar fi văzut doar de două ori: prima dată când a venit la partid să îşi ia soţia, iar a doua oară la Sala Polivalentă.„Nu l-am văzut decât de două ori în viaţa mea pe acest băiat, Daniel Huţanu sau cum îl cheamă. Eu n-am schimbat două vorbe cu el”, afirmă Cătălin Buhăianu. El crede că alăturarea sa de acest caz îi afectează imaginea şi că acest lucru se face doar pentru a creşte miza subiectului.
"Mi se pare exagerată chestia asta că, gata, Buhăianu a dat în cap"
„Nu am nici conotaţie vis-a-vis de toată nebunia asta şi e a doua oară când mi se leagă numele de chestia asta intenţionat. Este chiar a treia oară, adică mi se pare intenţionat, nu ştiu de ce, dar faptul că a lucrat la mine nu înseamnă că este o persoană publică sau importantă sau dacă a lucrat la mine atunci mă învinuieşte şi pe mine cu ceva”, declară vicepreşedintele PDL Botoşani. Parlamentarul dă asigurări că nu are nici o legătură cu tâlhăria de 37.000 de euro. „Mi se pare exagerată chestia asta că, gata, Buhăianu a dat în cap sau că eu sunt interlop sau mai ştiu eu ce altceva. N-a nici o treabă fraţilor, cu nimeni, nu am nici o implicare. Dacă aveam 1% implicare în toată treaba asta, dacă cunoşteam subiectul mai bine, era altceva, dar n-am nici o treabă fraţilor”, precizează Cătălin Buhăianu. Potrivit acestuia Simona Huţanu s-a angajat de luni bune la Direcţia Judeţeană de Statistică.
CITEŞTE CE L-A SUPĂRAT PE DEPUTAT:
 Bombă în ancheta de 37.000 de euro – fosta consilieră de cabinet a lui Buhăianu reţinută în noapte la Parchet – VIDEO & GALERIE FOTO