Buhăianu : „Am auzit că sunt profesori care au brut până la 70 de milioane”

 

Datele privind unele salarii din şcoli cu un nivel mult peste ceea ce primesc chiar şi directori de instituţii ua fost confirmaeă şi de deputatul Cătălin Buhăianu. „Am auzit că sunt profesori care au brut până la 70 de milioane”, a declarat parlamentarul.
Profesor de sport la bază, acesta susţine însă că nu este vorba decât de excepţii care nu fac altceva decât să confirme că sistemul este unul perfectibil. Conform democrat-liberalului, doar pentru achitarea diferenţei de o treime câştigată de cadrele didactice în instanţă este nevoie în întreg judeţul, pentru tot anul, de circa 50 de milioane de lei, adică în jurul a 12 milioane de euro. „Este un efort bugetar destul de mare”, a afirmat deputatul. El crede că soluţia optimă pentru ieşirea din actuala criză financiară o reprezintă trimiterea unor solicitări în instanţă prin care directorii de şcoli să solicite amânarea achitării plusului de 33% la salarii până la reglementarea situaţiei la nivel naţional, făcând în acest sens un apel către personalul din învăţământ să înţeleagă situaţia dificilă şi să accepte pentru câteva luni plata salariilor fără acel procent obţinut în urma unor procese. „Per ansamblu sunt de partea profesorilor, dar trebuie să accepte o soluţie de compromis, să nu blocheze sistemul”, ne-a declarat Cătălin Buhăianu. În opinia acestuia, atât timp cât nu se plătesc salariile deloc, discuţiile privind volumul acestora, dacă sunt mici sau mari, nu îşi au rostul.