Bugetul alocat pentru cardurile educaționale din anul școlar 2024-2025 a fost epuizat.
Și asta pentru că „numărul de beneficiari era de 300.000 și a crescut până la 600.000”, a spus ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pentru Edupedu.ro.
„În prezent se derulează proceduri cu Comisia Europeană pentru a aproba suplimentarea numărului de beneficiari, (…) estimăm ca plățile să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025”, mai spune Boloș. Asta ar însemna cu o lună înainte să se termine anul școlar.
Bugetul pentru cardurile educaționale cu care familiile defavorizate cumpără rechizite și haine pentru copii a fost epuizat pentru anul școlar 2024-2025.
„Acordarea de vouchere educaționale s-a făcut în limita bugetului aprobat și a numărului de beneficiari prevăzuți în Programul Educație și Ocupare, respectiv 300.000 de beneficiari. Acest buget a fost epuizat. Între timp, numărul de beneficiari a crescut până la 600.000 în prezent”, a spus ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene pentru Edupedu.ro.
Nici anul trecut nu au putut fi decontate integral – coplata Guvernului fiind de circa 12 milioane de euro, a scris Edupedu.ro. Însă, ordonanța trenuleț din decembrie 2024 a blocat posibilitatea ca Guvernul să suplimenteze suma de la buget.
„Din bugetul de stat potrivit art. XXV, din OUG 156/2024 nu pot fi alocate sume în vederea suportării acestei categorii de cheltuieli suplimentare. În prezent derulăm procedurile necesare în relația cu Comisia Europeană pentru modificarea PEO astfel încât numărul beneficiarilor să poată fi suplimentat cu încă 300.000″, spune ministrul.
Dacă se aprobă suplimentarea fondurilor din partea Comisiei Europene, cel mai probabil, cardurile vor fi încărcate la finalul lunii mai, cu o lună înainte de terminarea școlii.
„Estimăm că procedurile de modificare a programului și ulterior de efectuare a plăților să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025″, mai spune ministrul Marcel Boloș.