Spre deosebire de alţi salariaţi din sfera serviciilor publice care de la începerea recensiunii economice şi-au luat gândul de la prime pentru sărbători, există şi bugetari care vor beneficia de acest stimulent financiar. Suma nu este una extrem de mare, ce este drept, însă suficientă măcar pentru achiziţionarea cadourilor de Crăciun pentru membrii familiei.
Fericiţii beneficiari ai primei de Crăciun sunt angajaţii Direcţiei Silvice Botoşani care vor primi câte o sumă de 150 de lei. Primele de sărbători sunt cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul instituţiei. „Este prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă suma de 300 de lei, deci acum vor primi 150 de lei iar la Paști tot atât. Vor beneficia de primă toţi angajaţii, noi suntem 290 de salariaţi. Nu vor primi pacheţele copiii angajaţilor. Noi suntem regie, aplicăm CCM, cu consultarea Regiei Naţională a Pădurilor”, a declarat Gabriel Amitrului, director Direcţia Silvică Botoşani. Sunt încadraţi la instituţia menţionată aproape 300 de angajaţi, ceea ce înseamnă un efort financiar de aproape 44.000 de lei noi. (G.E.)