Bucurie înainte de Paști: Două fetițe din Botoșani nu vor mai sta la lumina lumânării

O familie din Botoșani a avut parte de o mare bucurie înainte de Paști.

 

Asociaţia “Grup Civic” Botoşani, condusă de Daniel Câşlariu, a reușit după mai multe demersuri şi să racordeze la reţeaua de electricitate o familie din Cucorăni.

 

Lumină adusă în Vinerea Mare

Astfel, două surori, de 5 şi 11 ani împreună cu părinții lor nu vor mai sta la lumina luminării. Mai ales că fata cea mare, Denisa, este și premiantă la școală.

 

“Astăzi, după două luni de zile, în care am încercat din răsputeri să racordez această familie la rețeaua electrică, în Vinerea Mare, bunul Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și am reușit să îndeplinească un vis pentru cele două fetiţe premiante. Țin să mulţumesc frumos dlui director de la Eon Cîrpan Ovidiu și dlui director al DGASPC Botoșani, Dan Şlincu, care mi-au sărit în ajutor. Datorită unor oamenii cu suflet mare Asociatia GRUP CIVIC Botosani face minuni, de aceea rugămintea mea este ca dumneavoastră să distribuiți în speranța că va dori cineva să ne dea o mână de ajutor pentru a puteam ajuta în continuare”,

Daniel Câșlariu, președinte Asociația „Grup Civic”.

 

Povestea familiei ajutată de Daniel Câșlariu a ajuns și la Pro tv.

Unde puteți dona

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store