Bucureşteanul care vrea senator la Botoşani: Sunt competent. Şi asta au spus-o alţii despre mine, nu o spun eu

Ca în toate campaniile electorale pentru alegerile parlamentare, nici de această dată nu lipsesc la Botoşani candidaţi din afara judeţului. Unul dintre cei doi aspiranţi ai Uniunii Salvaţi România la Legislativ este bucureştean.

 

Antonio Andrusceac este numele său, s-a născut în 1967 şi este de profesie asistent social-teolog. Spune despre el că a lucrat până în 2007 la companii naţionale şi internaţionale, pe poziţii de top manager, după care s-a dedicat acţiunilor sociale, ajungând să fie premiat chiar de Patriarhia Română.


„Sunt un activist mai vechi, unul dintre cei care în jurul lui Nicuşor Dan am strâns un număr mic la început de membri, dar cu care am ajuns în foarte scurt timp a doua forţă politică în Bucureşti (…). Nu e important numărul, ci e importantă calitatea oamenilor”,


Antonio Andrusceac, candidat USR la Senat.


Acesta a arătat că vine cu rezultate şi nu cu promisiuni, că nu a mai făcut politică, fiind obişnuit să trăiască printre oameni şi să comunice în mod direct cu ei, nu „ca de la politician la contribuabil”.  Nu i se pare ciudat ca un bucureştean să candideze la Botoşani.


„Sunt un militant vechi, care nu crede într-un soi de patriotism local dus peste anumite limite. Sunt român, sunt un om care am dovedit prin activitatea mea că sunt competent. Şi asta au spus-o alţii despre mine, nu o spun eu. Am rădăcini în zona puţin mai de peste graniţa actuală”,


Antonio Andrusceac, candidat USR la Senat.


Explicând candidatura la Botoşani, USR-istul a menţionat că socrul său, graficianul Petru Hagiu, „este o personalitate culturală a judeţului Botoşani” şi că bunica de pe mamă este din Iaşi.


„Cred că este suficient ca pe lângă activitatea şi experienţa pe care am dobândit-o cu USR-ul la Bucureşti, să fiu un factor care poate să aducă atât din experienţa noastră, a celor care am fondat filialele din Bucureşti, cât şi din experienţa managerială şi experienţa mea de viaţă”,


Antonio Andrusceac, candidat USR la Senat.


Cât despre cel mai nordic judeţ al Moldovei… „unii de aici erau foarte tineri când am văzut eu pentru prima dată Botoşaniul. Recent l-am văzut acum o săptămână şi jumătate”.


Îşi propune să fie toată campania electorală la Botoşani.