Bucătari botoşăneni au făcut cea mai lungă plăcintă din lume: FOTOGALERIE

 

Pentru că desertul este una dintre cele mai mari ispite în perioada postului, Piaţa Pipera împreună cu cofetăria “Mami” din Botoşani au realizat sâmbătă, 16 martie, cea mai lungă plăcintă cu brânză după o reţetă moldovenească. Aceasta a măsurat 7 metri în lungime, scrie Libertatea.

Mirosul plăcut al plăcintei cu brânză i-a atras ca un magnet pe cei care se aflau în zonă. Copii mici, copii mai mare, părinţi şi bunici au aşteptat minute bune ca să deguste din preparatul pe care bucătarii veniţi tocmai din Botoşani urmau să-l termine. Este vorba de cea mai lungă plăcintă cu brânză care măsoară 7 metri. A fost atât de delicioasă, încât unii s-au aşezat de două ori la coadă pentru a mai prinde o felie din delicioasa "prăjiturică". Acesta este un alt record după ce săptămâna trecută, în aceeaşi locaţie, în Piaţa Pipera din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, aceiaşi bucătari au realizat cel mai mare mucenic moldovenesc din lume.
Ingrediente:
Aluat - 50kg făină, 40 de ouă, 10kg zahăr, 4 kg drojdie, 4 l ulei, 5 l lapte, 2 kg unt şi 600 g sare. Compoziţia - 40 kg brânză, 20 kg zahăr, 40 de ouă, 2 kg stafide şi 1 kg lămâi.
CITEŞTE:
 O cofetărie din Botoşani găteşte cel mai mare mucenic din lume
[[galerie-foto]]