Broaşte, reptile şi amfibieni verificate de Garda de Mediu

 


În urma unui control tematic care se va desfăşura la nivel naţional, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu vor verifica unităţile care deţin sau comercializează animale sălbatice cum ar fi broaştele, reptilele sau amfibienii. „Pe parcursul lunii septembrie, pînă la 15 octombrie se vor desfăşura acţiuni tematice cu privire la creşterea de animale sălbatice precum reptile, amfibieni, broscuţe. Vor fi verificaţi atît agenţi economici deţinători de aceste specii CITES, precum şi cei care tranzacţionează sau comercializează aceste animale”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani. Pentru identificarea societăţilor care deţin astfel de animale, conducerea acestei instituţii a făcut adrese către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Oficiul Registrului Comerţului, Agenţia pentru Protecţia Mediului dar şi Biroul Vamal. Ulterior va fi efectuată verificarea în teren de către comisarii de la Garda de Mediu în privinţa legalităţii acestor unităţi. Tipurile de nereguli care pot fi depistate în cadrul acestor societăţi comerciale care deţin animale sălbatice fac referire la…”Ţinînd cont că sunt anumite coduri CAEN care se supun autorizării, adică creşterea de animale peste o anumită capacitate, existenţă de documente de tranzit, certificate de origine, certificate care să le ateste specia din care fac parte şi dacă este specie protejată, precum şi localizarea amplasamentelor, adică dacă acestea sunt în arii protejate, sunt în bălţi care de exemplu în cazul amfibienelor şi broscuţelor în bălţi unde se practică şi pescuitul”, a mai spus Rodica Zelincă. Comisarul şef al Gărzii de Mediu a afirmat că din informaţiile pe care le are la acest moment la nivelul judeţului nu ar fi decît patru astfel de societăţi comerciale. Verificări similare au mai fost efectuate de Garda de Mediu şi în anii precedenţi cînd la capitolul nereguli au fost depistate disfuncţionalităţi cu privire la existenţa actelor de reglementare, funcţionarea fiind fără solicitare şi obţinere a autorizaţiei de mediu. Rezultatele controalelor vor fi făcute publice la finele lunii în curs.