Brazi „jumuliţi” din piaţă reclamaţi la Asociaţia de Protecţie a Consumatorilor

 

Unii dintre botoşănenii care au mers în Piaţa Centrală pentru a achiziţiona un brad pentru împodobirea pomului de Crăciun au făcut cale întoarsă nu însă pentru a merge acasă cu pentru a depune o reclamaţie la sediul Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

Nemulţumiţii reclamă faptul că brazii care au fost scoşi la comercializare de vânzătorii privaţi sunt extrem de sărăcăcioşi în crengi şi că nu ar merita banii ceruţi de comercianţi. Motivul? Foarte simplu. Pentru a scoate un ban în plus, o practică aplicată la Botoşani ar fi ruperea de crenguţe de la brazii mai frumoşi şi vânzarea acestora la bucată. „Ar fi în primul rând problema brazilor de Crăciun, aici o serie de consumatori au reclamat că brazii naturali expuşi la vânzare în Piaţa Centrală din Botoşani sunt cam jumuliţi, cam răriţi şi s-au făcut anumite întrebări din partea Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor printre consumatori şi s-a ajuns la următoarea concluzie, brazii când vin la comercializare vin cu coronamentul întreg, cu crengi bogate dar între timp mai există anumiţi intermediari care mai taie din crengi până la ultimul vânzător”, se arată într-un fişier audio postat pe pagina web a APC de reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale. Preţul unei crenguţe de brad ar fi de 5 lei, ceea ce înseamnă că, dacă de la un brad sunt îndepărtate trei sau patru dintre acestea, se poate obţine suma echivalentă preţului integral al pomului. (G.E.)