Boutique Caritabil la Fundaţia Estuar

 

Fundaţia Estuar - Filiala Botoşani organizează un „Boutique Caritabil”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Sănătăţii Mintale. Activităţile vor avea loc în data de 10  octombrie, în locaţia din Str. Furtunii, nr. 2, unde funcţionează Centrul Filialei Botoşani.  
În cadrul boutique-ului caritabil, organizatorii campaniei vă invită să donaţi un lucru/obiect pe care nu-l mai utilizaţi, să cumpăraţi un cadou pentru cineva drag sau chiar pentru dumneavoastră. Aceste gesturile vor avea o triplă utilitate: ecologică - prin practica de reutilizare a produselor, socială - prin donaţia pe care o faceţi, şi economică - prin cumpărăturile  solidare.
Donaţiile pot fi aduse la Fundaţia Estuar- Filiala Botoşani, str. Furtunii nr.2 (din str. Petru Rareş) luni 10 octombrie 2011 între orele 11 si 17.
„De ce Boutique? Pentru că facem schimb de cadouri: donăm obiecte din casă şi nu numai, le aranjăm frumos, după nuanţe şi gusturi ca să le vindem de Crăciun la pre-uri modice. De ce Caritabil? Pentru că toate fondurile obţinute din vânzarea produselor vor fi direcţionate către adulţii cu probleme de sănătate mintală din cadrul centrului filialei. De ce la Centrul Estuar? Pentru a ne cunoaşte şi pentru a vedea ce lucruri minunate facem în atelierele lucrative”, a explicat Adina Pascal, Director Executiv al Filialei Estuar Botoşani. 
Fundaţia Estuar a fost fondată în septembrie 1993, misiunea acesteia fiind oferirea de opţiuni sociale şi alternative adulţilor cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea acestora în comunitate. Filiala de la Botoşani a obţinut statutul juridic în 2007, însă activitatea Centrului de zi a început din 1998, în cadrul proiectului “Delta - crearea unei reţele naţionale pentru reintegrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală”