În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor a făcut un apel către oameni să respecte măsurile impuse.
Botoșaniul a ajuns astăzi la o incidență de 6,79. Urmează ca în perioada următoare să se ia o decizie cu privire la carantinarea municipiului reședință de județ.
Până atunci, însă, vor fi intensificate controalele.
„Facem precizarea că, având în vedere că Botoșaniul este cu incidență 6,79, sunt măsuri care se aplică conform noilor prevederi legale. Asta înseamnă anumite restricții de circulație pe perioada nopții”,
Dan Nechifor, prefect.
Se anunță controale în mijloacele de transport în comun, dar și în alte locuri aglomerate.
„ Facem încă o dată un apel către populația municipiului vizavi de respectarea măsurilor impuse prin actele normative, pentru că numai așa o să reușim să depășim cu bine această perioadă critică”,
Dan Nechifor, prefect.
Reamintim că masca este obligatorie și în spațiile deschise.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: