Botoşaniul pe locul doi în Europa la sărăcie

 

Partea de nord-est a României din care face parte şi judeţul Botoşani a fost declarată ca fiind una dintre cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană. România este prezentă cu şase regiuni, adică toată ţara cu excepţia Bucureşti-Ilfov, în topul celor mai sărace 20 de zone din UE, potrivit unui comunicat prezentat joi de Eurostat, o nouă confirmare a poziţiei Bulgariei şi României ca cele mai sărace ţări din Uniune.
Cea mai săracă regiune din UE este Severozapaden, din Bulgaria, cu un PIB pe locuitor (calculat la paritatea puterii de cumpărare) de 28% din media comunitară la nivelul anului 2008. Pe locul al doilea este Nord-Est România, respectiv judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui, unde puterea de cumpărare este de 29% din media UE. Urmează trei regiuni din Bulgaria, iar pe locul al şaselea se plasează Sud-Vest Oltenia, adică judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, cu 36%. Oltenia a urcat în topul regiunilor sărace în statistica dată publicităţii joi, puterea de cumpărare devenind mai scăzută decât în regiunea bulgară Severoiztochen, reiese din raportările Eurostat. Sud-Estul României (Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea, Constanţa şi Vrancea) staţionează pe locul opt. Cea mai săracă zonă din Polonia este pe locul al nouălea, cu 39% din puterea de cumpărare medie din UE, devansată de Sud-Muntenia, adică de judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman. Pe locul al 15-lea se regăseşte zona Nord-Vest din România, adică judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Transilvania a devansat astfel, în 2008, o regiune din Polonia, coborând un loc în topul sărăciei. Zona de Centru, adică judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, este cea mai bogată regiune din România cu excepţia Bucureşti-Ilfov, ocupând locul 19.