Botoșaniul, cu salarii „de mizerie”: Județele din Moldova UNDE se câștigă cel mai bine

Datele au fost prezentate în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de joi, 29 iunie 2023.

 

Directorul Direcției Județene de Statistică (DJS), Valentin Popa, a făcut o informare a indicatorilor economico-sociali la nivelul județului.

 

Cea mai recentă statistică este din luna martie și scoate în evidență, din nou, că Botoșaniul se află printre județele cu cele mai mici salarii.

 

„În luna martie 2023 câștigul salarial mediu net a fost în județul Botoșani de 2.507 lei cu 1.019 lei mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naționale ceea ce reprezintă 22,4%. Salariile medii nete sub media județului s-au înregistrat în activitatea de servicii, iar peste medie se află în agricultură, vânătoare, silvicultură și pescuit, industrie și construcții”,

Valentin Popa, director DJS Botoșani.

 

Iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare.

 

„Față de luna februarie câștigul salarial mediu net a crescut, în preturi comparabile, cu +2,9 %, iar la nivel național s-a înregistrat o creștere cu 5,6%. Față de luna martie 2022 acesta a înregistrat o scădere, iar în prețuri comparabile, cu 1 ,6%”,

Valentin Popa, director DJS Botoșani.

 

Cu un câștig salarial mediu net în luna martie a anului 2023 de 3.535 lei, județul Botoșani se situează pe locul 30 la nivel național.