Botoșaniul ca un sat fără câini: ”Au vrut să vadă pozele, mi-au dat dreptate”FOTOGALERIE

Când toată lumea stă cu ochii pe coronavirus, puținii muncitori care mai bântuie pe șoselele județului au găsit o metodă revoluționară de a acoperi gropile.

 

Un botoșănean care a circulat pe DN 24C, între Ripiceni și Manoleasa, județul Botoșani, a demonstrat prin fotografii, dar nu numai, cum lucrează angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Botoșăneanul spune că angajații au aruncat pur și simplu, din camionetă, câteva lopeți de asfalt, iar ”operațiunea de tasare a revenit fiecărui șofer în parte”.

 

”Nu i-am prins în acțiune, am văzut doar rezultatul muncii lor, de o mare ținută profesională”, a precizat Alexandru Aioanei.

 

Bănuielile urmau să îi fie confirmate chiar de către angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Alții!

 

”După vreo 20 de kilometri, aproape de Ștefănești am întâlnit o altă echipă CNAIR, am oprit și le-am bătut obrazul, finuț. Au vorbit frumos, mi-au spus că nu au fost ei, că erau mai multe echipe care acționau pe mai multe sectoare. Au coborât din mașină și au vrut să vadă pozele, mi-au dat dreptate. Este adevărat că aceștia tasau plombele și le puneau mai serios, nu în pământ”, a completat Alexandru Aioanei, cel care a și postat apoi imaginile pe Facebook.

 

(Foto: Facebook/Aioanei Alexandru)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store