Botoșani, județul cu cea mai mare creștere a productivității pe angajat 

Cea mai mare creștere a productivității pe angajat în Regiunea de Nord Est a țării s-a înregistrat în județul Botoșani (+160.997 lei).

 

Top 15 cele mai mari afaceri

 

Potrivit unui raport al Randstad, care se definește ca fiind „cea mai mare companie de talente din lume, „organizațiile sunt provocate să facă mai mult cu mai puține resurse. Și asta înseamnă că productivitatea angajaților trebuie să fie luată în considerare, pentru că maximizarea contribuției fiecărui angajat se traduce printr-o valoare adăugată în cadrul companiei tale”.

 

Iașul a fost județul din Regiunea Nord-Est cu cele mai mari turbulențe în Topul celor mai mari 15 businessuri după cifra de afaceri. 

 

În afară de ArcelorMittal Tubular Products Iași, care nu au intrat în top 2023 pentru că nu figurează cu situațiile financiare pe anul trecut pe site-ul Ministerului de Finanțe, alte trei firme au ieșit din top, lăsând locuri libere pentru Attrius Developments SRL, Ava Star SRL, Consys International și DaroConstruct, potrivit ziaruldeiasi.ro.

 

Reduceri de personal

 

Firmele ieșite din top aveau în 2022, cumulat, 921 de angajați. Firmele nou intrate în top au împreună 1.004 salariați. Acestea au avut, așadar, un aport pozitiv la numărul de angajați pentru topul celor mai mari firme 15 firme din Iași, din 2023. Însă dintre firmele care și-au păstrat o poziție în acest top, patru au avut reduceri de personal, renunțând, cumulat, la 659 de angajați. Iar cele mai mari companii ieșene au fost și cele care au renunțat la cei mai mulți angajați: Amazon Development Center SRL a încheiat anul cu 3.770 de angajați, cu 464 mai puțini decât avea la începutul lui 2023, iar Phinia Delphi România a renunțat la 177 din angajații cu care încheia anul 2022.

 

Botoșani, cifre de afaceri mai mari și angajați mai mulți

 

În aceste condiții, topul celor mai mari 15 afaceri din județul Iași de anul trecut a ajuns să numere 11.447 de angajați, cu 455 mai puțini decât aveau cele mai puternice 15 firme din Iași din 2022. În același timp, cifra de afaceri a firmelor din top 15 din 2023 a scăzut cu 117,3 milioane de lei față de anul anterior. Raportat la cifra de afaceri realizată de angajații fiecărei firme, companiile cu cei mai puțini angajați din top 15 au avut cea mai mare productivitate a muncii pe angajat.

 

Poate nu întâmplător, aceste firme au ca obiect principal de activitate comerțul sau servicii  de intermedieri, și nu producția. Fertil Star, de exemplu, o companie deținută de trei cetățeni din Republica Moldova și de un botoșănean, are activități de intermediere în comerțul cu combustibili, minereuri, metale și produse chimice pentru industrie. Anul trecut, cu 10 angajați, a realizat o cifră de afaceri de peste 237,5 milioane lei, ceea ce a făcut să rezulte o productivitate pe angajat de 23.758.798 lei.

 

Județele Vaslui, Botoșani și Bacău au avut și cifre de afaceri mai mari și angajați mai mulți în rândul celor mai mari 15 firme și au înregistrat și evoluții pozitive are productivității pe angajat.

 

Citește articolul integral AICI

 

(Foto: depositphotos)