Botoșani într-un TOP al incendiilor de amploare

Pompierii botoșăneni dar și cei din țară au avut numeroase intervenții în ultimii doi ani.

 

Un incendiu s-a produs în noaptea de 26 spre 27 ianuarie la un mall din Capitală, un bărbat fiind rănit, au anunțat reprezentanții ISU București. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 55 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, a fost expus la fum, fiind transportat în stare de inconștiență la Spitalul "Bagdasar-Arseni". Alte trei persoane au fost asistate de SMURD, însă nu au prezentat probleme majore.

 

Potrivit ISU București, au ars vestiare, scaune, elemente de mobilier și au fost afectați circa 20 mp dintr-o cameră tehnică de la intrarea în parcare, nivel — 1, unde se afla bărbatul. Incendiul a fost stins de pompieri în cel mult o oră, intervenindu-se cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o mașină de descarcerare.

 

Cronologia incendiilor produse în perioada 2014-2016:

8 septembrie 2016 — o explozie neurmată de incendiu a avut loc într-un cinematograf din zona comercială Promenada Mall din Focșani. În urma exploziei, un bărbat a fost rănit, fiind transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale.

 

1 august 2016 — un incendiu a izbucnit la fațada unei clădiri de tip parter, cu patru etaje și mansardă, din Piața Crângași, arderea fiind violentă.

 

29 iulie 2016 — un incendiu s-a produs la un depozit de furaje din municipiul Vaslui, unde se mai aflau și anvelope uzate. Incendiul nu s-a soldat cu victime.

 

7 iulie 2016 — un incendiu a izbucnit în Chitila, la o fabrică de pâine aflată pe Șoseaua Banatului, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Incendiul a fost localizat, fără a se înregistra victime.

 

14 iunie 2016 — un incendiu a izbucnit în zona Gării Obor, la o magazie dezafectată, în care se afla un autoturism și material lemnos. Focul a cuprins o suprafață de 200 mp.

 

6 iunie 2016 — un incendiu a izbucnit la fabrica de încălțăminte din Jilava, fiind afectată o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Focul a afectat spațiul de producție, dar și depozitul fabricii de încălțăminte. Nu s-au înregistrat victime.

 

5 iunie 2016 — o explozie urmată de un incendiu a avut loc în București, în sectorul 6, în zona Valea Cascadelor, în incinta târgului de vechituri, în urma căreia 12 persoane s-au ales cu arsuri. Nouă persoane au fost transportate la diferite spitale din București.

 

2 iunie 2016 —un incendiu a izbucnit la un depozit de deșeuri petroliere amplasat în comuna argeșeană Oarja, la sud de municipiul Pitești. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă și o autospecială pentru accidente chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN). Un incident similar s-a produs pe 26 mai la același depozit de deșeuri petroliere. 

 

31 mai 2016 —un incendiu a izbucnit la Penitenciarul din Craiova, în una dintre zonele de deținere. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului. 

 

6 mai 2016 — un incendiu a izbucnit în Piața Mare din municipiul Brăila, în urma căruia au fost evacuate 120 de persoane, comercianți și cumpărători aflați în zonă, afectați de fumul gros care a cuprins clădirea. Nu s-au înregistrat victime.

 

6 noiembrie 2015 —trei persoane au ajuns la spital, în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire de pe bulevardul Magheru din Capitală, aproape de Piața Romană. Un bărbat care a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului a fost transportat la Spitalul de Arși și două femei, la Spitalul Floreasca. Trei persoane au refuzat spitalizarea.

 

31 august 2015 —un incendiu a avut loc la o fabrică de țesături din municipiul Botoșani. Incendiul a fost declanșat în camera în care se aflau echipamentele de climatizare ale fabricii, din cauza suprasolicitării acestora, pe fondul temperaturilor exterioare ridicate. 

 

12 octombrie 2014 —un incendiu izbucnit la o fermă din comuna Daia, județul Giurgiu, a distrus o casă, mai multe depozite și hale, pe o suprafață de patru sute de metri pătrați.

 

1 septembrie 2014 —trei persoane au fost grav rănite, în urma exploziei unei conducte de apă termală, în incinta ștrandului din comuna sătmăreană Acâș. 

 

23 iulie 2014 —un incendiu a cuprins o hală unde se afla depozitată parafină, situată pe DN 7, la ieșirea din localitatea Chitila.

 

20 iulie 2014 —hala Pieței Centrale din municipiul Piatra Neamț a fost distrusă în totalitate de un incendiu. 

 

14 iulie 2014 —un centru de colectare a fierului vechi din Slatina a luat foc, coloana de fum negru degajat de incendiu fiind vizibilă deasupra orașului de la peste doi kilometri distanță de depozitul în flăcări. 

 

2 aprilie 2014 —un incendiu puternic a avut loc pe fosta Platformă Industrială Republica din Capitală, unde există o hală care avea depozitate materiale plastice. Nu au fost victime. La stingerea sa, ISU București a intervenit cu cinci autospeciale pentru stingere, două de prim-ajutor, una de descarcerare și o autoscară. 

 

29 martie 2014 —complexul turistic Salonti din Drașov, comuna Șpring, județul Alba a ars aproape în întregime într-un incendiu. 

 

27 martie 2014 —cinci autospeciale cu apă și spumă de la trei subunități de pompieri din județul Giurgiu au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcții din localitatea Călugăreni. 

 

7 martie 2014 —un depozit de anvelope din comuna vrânceană Urechești a fost distrus în întregime, în urma unui incendiu, nefiind înregistrate victime omenești. (Sursa: Ziua News)