Botoşani în pericol de dispariţie, Băsescu şi UDMR vor o reîmpărţire a României

 

Desfiinţarea judeţelor şi împărţirea administrativă a României pe regiuni revin în discursul lui Traian Băsescu, şeful statului anunţând că va demara discuţiile cu partidele politice, astfel încât teritoriul să fie restructurat până în anul 2012.

„Va trebui să reorganizăm administrativ ţara”
"Ţara, aşa cum este organizată, nu poate stimula dezvoltarea. Avem decizii pe suprafeţe mult prea mici, mă refer la judeţe, şi avem decizii extrem de greu de negociat. Interesul unui judeţ ca un drum să fie de la sud la nord, iar judeţul următor vrea unul de la est, la vest, că pe acolo, pe Valea Trotuşului, sunt primarii lui. Va trebui să reorganizăm administrativ ţara pentru a permite investiţiilor să se deruleze", a precizat preşedintele României, joi, la o întâlnire pe teme economice, subliniind că măsura este necesară în ciuda faptului că nu va fi acceptată prea uşor de populaţie.
Botoşani şi Suceava ar forma o singură regiune
Declaraţiile preşedintelui vin în contextul în care un proiect de lege referitor la împărţirea ţării în 16 regiuni se află deja în dezbaterea Parlamentului. Iniţiativa, aparţinând grupului UDMR, a fost deja aprobată de Senat, prin adoptare tacită, aflându-se de trei luni în atenţia deputaţilor. Cel mai sensibil punct al iniţiativei este cel care priveşte reunirea judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna într-o singură regiune, care ar reconstitui în linii mari regiunea istorică a Ţinutului Secuiesc. Transilvania ar include, în total, şase regiuni: Arad-Caraş Severin-Timiş, Bihor-Sălaj-Satu Mare, Hunedoara-Alba, Sibiu-Braşov, Maramureş-Cluj-Bistriţa Năsăud şi Harghita-Covana-Mureş. Moldova ar fi structurată în trei regiuni, ştergându-se din punct de vedere administrativ delimitarea istorică cu Muntenia: Suceava-Botoşani, Iaşi-Neamţ-Bacău-Vaslui, Brăila- Galaţi-Vrancea-Buzău. Alte şapte regiuni ar urma să prindă contur în urma reorganizării judeţelor din sudul ţării: Dolj-Mehedinţi-Olt, Gorj-Vâlcea, Argeş-Dâmboviţa-Prahova, Giurgiu-Teleorman, Călăraşi-Ialomiţa, Constanţa-Tulcea şi Bucureşti.
Avantajele Sucevei în faţa Botoşaniului
La mai bine de trei luni de când a trecut de pe masa senatorilor pe cea a deputaţilor, proiectul semnat de către toţi parlamentarii UDMR se află în stand-by, aşteptând intrarea pe ordinea de zi a Comisiei de administraţie. La Botoşani, liberalii au tras vineri un semnal de alarmă pe această temă, susţinând că reorganizarea ar duce la dispariţia judeţului Botoşani, iar cel nou creat va avea reşedinţa la Suceava. Dincolo de dezvoltarea economică superioară, stabilirea reşedinţei în municipiul vecin ar avea la bază şi o mulţime de aspecte instituţionale. Astfel, o mulţime de instituţii, de la Curtea de Apel, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi până la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, fiinţează doar la Suceava. Alte unităţi de stat nu au personalitate juridică la Botoşani, ci în judeţul vecin. În plus, preşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur este prim-vicepreşedinte PDL, deţinând a doua funcţie la nivel naţional în partid.