Botoşani în graţiile Elenei Udrea – grădiniţe de 5 milioane euro la PDL, PSD şi PNL

 

Botoşani se află din nou între primele judeţele ale ţării care accesează un sub-program în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). După ce a fost judeţ pilot împreună cu Suceava la secţiunea de drumuri, Botoşani se situează între primele cinci unităţi administrativ-teritoriale şi în ceea ce priveşte creşele şi grădiniţele.

26 de creşe şi grădiniţe numai la Botoşani
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţiile pentru primele proiecte de creşe şi grădiniţe realizate prin PNDI, sub-programul - Modernizarea localităţilor româneşti. Primele licitaţii se fac pentru unităţi de acest tip din Buzău, Vrancea, Suceava şi Botoşani, valoarea totală estimată a investiţiilor fiind de 88,5 milioane de lei fără TVA pentru 103 grădiniţe şi creşe. În Botoşani ar urma să se construiască 26 astfel de imobile, suma alocată fiind de 22,7 milioane de lei, fără TVA. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut.
Constructorii trebuie să le facă pe banii lor, plăţile încep abia din 2013
Obiectivele de investiţii au fost stabilite în funcţie de propunerile înaintate de autorităţile publice locale şi în urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului, susţin reprezentanţii MDRT. Proiectele-tip utilizate pentru aceste obiective de investiţii sunt de trei categorii, respectiv pentru creşe/grădiniţe cu una, două sau trei grupe de copii şi sunt puse la dispoziţie de MDRT. Guvernul a aprobat în decembrie 2010 construcţia a 400 de creşe în 2011, prin PNDI. Astfel, executantul va suporta din surse proprii construcţia unei creşe, urmând să primească banii din partea statului din 2013. Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, a spus că Executivul intenţionează să acopere tot necesarul de creşe din România.
9 + 1 PDL, 8 PSD, 6 PNL
Surpriza este că, spre deosebire de sub-programul de drumuri, unde localităţile conduse de primari PDL au fost avantajate, de această dată diferenţa dintre formaţiunea de guvernământ şi principalele forţe politice din opoziţie este mult mai redusă. Localităţile conduse de democrat-liberali ar urma să beneficieze de nouă creşe şi grădiniţe, cele social-democrate de opt, iar liberalele de şase. Mai există o comună condusă teoretic de un primar PNG-CD, Hlipiceni, care practic însă face de mai multă vreme politica PDL.

Distribuţia grădiniţelor şi creşelor pe localităţi

 LOCALITATE CU O GRUPĂ
CU DOUĂ GRUPE
CU TREI GRUPE
PARTIDUL PRIMARULUI
 Botoşani  0 0
1
PDL
 Dorohoi  0 0
1
PSD
 Săveni  0 2
0
PNL
 Ştefăneşti  0  1  0  PSD
 Adăşeni  0  1  0  PSD
 Avrămeni  1  0  0 PNL
 Copălău  0 1
0
PNL
 Corlăteni  0  1  0  PDL
 Corni  1  0  0  PDL
 Coşula  0 1
0
 PSD
 Dângeni  0  1  0  PSD
 Frumuşica  1  0  0  PSD
 Hlipiceni  1  0  0  PNG-CD
 Ibăneşti  0  0  1  PDL
 Leorda  1  0  0  PSD
 Manoleasa  0  1  0  PNL
 Mihăileni  1  0  0  PNL
 Mihălăşeni  1  0  0  PDL
 Mileanca  0  1  0  PDL
 Pomârla  1  0  0  PDL
 Prăjeni  1  0  0  PNL
 Răchiţi  0  1  1  PDL
 Truşeşti  0  1  0  PDL
 Vlăsineşti  1  0  0  PSD
 TOTAL  10  12  4