Botoșani: Cum a ajuns să coste mii de euro demolarea gheretei unui paznic

Preţ de proiect tehnic cât masa a peste 600 de pacienţi pe zi. Demolarea gheretei unui paznic de spital din Botoşani, respectând toţi paşii legali, este pe cale să devină o epopee la Botoșani.

 

În curtea Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani, chiar la intrarea în curtea spitalului, se află ghereta paznicului. Este o construcţie abandonată, veche, realizată încă de la construcţia spitalului în anii 70. Lângă ea s-au construit două chioşcuri alimentare, unde pacienţii vin să-şi cumpere mâncare. Ghereta are 12 metri pătraţi şi este în stare avansată de degradare.   

 

Nimeni nu s-a încumetat, însă, să o dărâme în ultimii zece ani. Motivul este simplu: costă mult, iar umblătura după documente la fel. Cu toate acestea, actualul director al spitalului a decis să scape de ghereta dărăpănată, scrie Adevărul.

 

„Este prea veche şi în stare avansată de degradare. Nu mai prezintă siguranţă. În plus, cine intră în curtea spitalului dă cu ochii de acea clădire degradată. Pe deasupra, noi avem serviciul de pază externalizat. Avem firmă de pază în toate zonele unde necesită, nu ne trebuie acea construcţie”,

Doina Caba, directorul Spitalului Judeţean.   

 

Odată luată hotărârea pentru demolarea gheretei, a început şi aventura. A fost nevoie de numeroase avize, dar şi de un proiect tehnic care a costat peste 2.500 de euro. La un calcul simplu, având în vedere că alocaţia unui pacient este de 20 de lei pe zi, doar proiectul tehnic pentru demolarea gheretei paznicului costă cât masa zilnică a peste 600 de pacienţi.

 

„Ne-a costat 11.000 de lei fără TVA acest proiect tehnic. Am scos toate certificatele şi avizele pe care mi le-au impus prin certificatul de urbanism. Adică ridicare topografică, aviz de la Ministerul Culturii, aviz de la Inspecţia în Construcţii, şi multe altele. Sunt foarte multe avize şi autorizaţii pe care trebuie să le scoatem pentru o clădire de 12 metri pătraţi. Eu sunt director de instituţie publică şi nu pot să mă plâng, doar să fac ceea ce spune legea în aceste condiţii”,

a precizat Doina Caba.   

 

 

Epopeea gheretei de pază 

 

Cei 2.500 de euro cheltuiţi deja sunt doar începutul unui demers mult mai lung. Pe baza proiectului, conducerea spitalului trebuie să obţină noi autorizaţii şi abia după aceea să găsească o firmă specializată şi autorizată în demolări.

 

„După proiectul tehnic vom afla şi suma pe care va trebui să o mai plătim şi pentru demolare. Fiindcă trebuie să obţinem autorizaţia de demolare şi după aceea publicăm în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), pentru licitaţie, nu va fi prin încredinţare directă”,

adaugă directorul de la Spitalul Judeţean„Mavromati”.   

 

Iar cele mai mari cheltuieli vor fi cu demolarea. Conform firmelor specializate, trebuie parcurse mai multe etape. De la pregătirea locului, la demolare propriu-zisă. Mai apoi, se trece la curăţirea locului şi lucrările finale pentru umplere, compactare etc.

 

Preţurile variază în jur de 170 de euro pe metru pătrat pentru demolare, adică, în cazul de faţă peste 2.000 de euro. Dacă se adaugă şi proiectul tehnic plus alte lucrări suplimentare suma se dublează.

 

(Foto: Adevărul.ro)