Botoșaniul a ajuns să ocupe primul loc pe țară într-un nedorit clasament. Este vorba de cel al veniturilor persoanelor ieșite din câmpul muncii.
Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) și valabile pentru luna octombrie a acestui an, judeţul Botoşani are cea mai mică pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.092 lei.
Suntem urmați de Giurgiu - 1.100 lei, Vrancea - 1.120 lei, Vaslui - 1.130 lei şi Satu Mare - 1.136 lei.
La polul opus de află județul Hunedoara, care are cea mai mare pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.817 lei.
Celelalte poziții de frunte sunt ocupate de județele Braşov, unde pensia publică medie este de 1.631 lei, Gorj - 1.509 lei, Galaţi - 1.478 lei, şi Prahova - 1.458 lei.
Cu alte cuvinte, un vârstnic botoșănean, care nu este ”special”, adică nu a fost parlamentar și nici nu a activat în structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției ori Ministerului Public, trebuie să se descurce într-o lună cu exact 228,79 euro.
Există însă și pensionari fericiți chiar și în sistemul public. Nu sunt botoșăneni, ce-i drept.
Cea mai mare pensie din sistemul public de stat calculată pentru luna octombrie 2019 de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un cuantum brut de 33.235 lei, iar beneficiarul aparţine de una din Casele locale de Pensii din Bucureşti.
Cea de-a doua pensie ca mărime plătită de CNPP pentru luna octombrie are un cuantum brut de 28.572 lei, următoarea are un cuantum brut de 28.470 lei, cea de-a patra 25.939 lei, iar cea de-a cincea are un cuantum brut de 25.862 lei.
În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care au lucrat aceşti cinci beneficiari de pensii publice, CNPP a transmis că nu deţine astfel de informaţii în baza de date.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL