Botoșănenii se vor putea căsători în parc sau pe malul lacului: Cu o CONDIȚIE

Căsătoriile civile vor putea fi organizate și în grădini publice, parcuri, plaje și alte spații aflate în aer liber.

 

Cei ce vor să se căsătorească vor putea organiza ceremonia de cununie civilă și în afara primăriei sau altor clădiri, adică se vor putea căsători și în grădini publice, parcuri, pe plaje și în alte locuri situate în aer liber, după cum prevede o propunere legislativă înregistrată de puțină vreme la Senat pentru dezbatere.

 

Proiectul legislativ ce conține măsura a fost pus recent în dezbaterea senatorilor și are nevoie, pentru a se aplica, de aprobarea Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial, potrivit Avocatnet.

 

Concret, propunerea legislativă prevede relaxarea condițiilor în care se poate organiza cununia civilă. Mai exact, cei ce vor dori să se căsătorească vor putea organiza ceremonia și în aer liber, nu numai în sediul serviciului public de evidență a persoanelor, al primăriei sau în alte clădiri.

 

Astfel, căsătoriile civile vor putea fi organizate și în grădini publice, parcuri, plaje și alte spații aflate în aer liber.

 

Totuși, este și o condiție. Cei ce doresc să organizeze o astfel de ceremonie de căsătorie trebuie să știe că vor fi nevoiți să obțină, înainte de a o organiza, aprobarea primarului din localitate.

 

Și în prezent este posibilă organizarea căsătoriilor în afara primăriei, dar nu se specifică, în mod expres, că spațiile în care se pot desfășura acestea pot fi situate în aer liber. Astfel, proiectul legislativ stabilește clar că ceremoniile de căsătorie pot fi organizate atât în alte clădiri în afară de cea a primăriei, dar și în aer liber (parcuri, grădini și altele).

 

Inițiatorii sunt de părere că nu este neapărat necesar ca o căsătorie să fie oficiată într-o clădire, deoarece autoritatea “este dată de persoana care oficializează căsătoria, respectiv ofițerul stării civile, de tricolor și de formula care se rostește la starea civilă, iar nu de locul în care procedura de stare civilă are loc”.

 

Atenție! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store