Botoșănenii rupți în două în 2023, de Ziua Națională a României – VIDEO&GALERIE FOTO

Cea mai importantă zi din an a fost marcată în modul tradițional cu care s-au obișnuit locuitorii municipiului Botoșani.

 

La mulți ani, din Centrul Vechi...

 

Doar că în 2023 au intervenit o serie de modificări semnificative în sensul în care în Centrul Istoric al orașului manifestările au fost mult comprimate însă a existat o extensie pentru strada Cuza Vodă.

 

În Piața 1 Decembrie a municipiului reședință de județ programul oficial a fost programat pentru ora 9:30.

Pentru ora matinală s-a optat în acest an, în celelalte zile naționale din trecut, manifestațiile au început la 10:00. Acesta poate fi și explicația prezenței slabe din partea publicului. Sau faptul că majoritatea persoanelor care au ieșit în stradă au preferat să meargă direct în centrul orașului, strada Cuza Vodă pentru parada militară care a fost anunțată în cursul săptămânii.

 

Revenind la Centrul Istoric, oficialii au ajuns dispersați în zonă și și-au ocupat obișnuitul loc în careu, în partea dinspre Casa Ankele.

Ceremonialul a început cu salutul Drapelului dat de prefectul Sorin Cornilă și colonelul Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Militare urmat de intonarea Imnului Național al României, în forma clasică, din boxe, fără prezența vreunui artist local care să-l interpreteze.

 

A urmat slujba religioasă oficiată de obișnuitul sobor de preoți coordonat de părintele protopop Petru Fercal.

 

Au fost comprimate și partea de discursuri dar și cea a depunerii jerbelor de flori. S-au adresat celor adunați în Centrul Istoric prefectul Sorin Cornilă, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul Cosmin Andrei și Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Militare.

 

Aceeași ordine s-a respectat și la depunerile de coroane, în condițiile în care în anii trecuți se așezau la coadă reprezentanții aproape a tuturor instituțiilor publice deconcentrate, organizațiilor neguvernamentale, a partidelor politice și chiar a școlilor, prin prezența elevilor alături de profesori.

 

...Până în Piața Revoluției

 

 

Defilarea Gărzii de Onoare a avut loc așadar pe strada Cuza Vodă astfel încât în aproximativ jumătate de oră activitatea din Centrul Istoric a fost declarată închisă, cu precizarea că botoșănenii sunt rugați să se îndrepte către Piața Revoluției.

 

Valuri de oameni s-au scurs spre zona Pietonalului Unirii pentru a urmări parada.

Vom reveni cu cât mai multe articole pe parcursul orelor care urmează pentru a vă oferi pas cu pas cum s-a sărbătorit Ziua Națională a României la Botoșani.