Botoșănenii rari care iau permisul „cu ochii închiși”: Interesați, îndemânatici, isteți

Sunt printre puținii candidați la examenele pentru obținerea permisului auto care promovează la prima testare. 

 

Copiii din spatele volanului 

 

 

Subcomisarul Sorin Stoleru, șeful de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Auto și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) susține că în această categorie se încadrează adolescenții sub 18 ani. 

 

Sunt tot mai mulți elevi care dau examen pentru permis. 

 

Sorin Stoleru, șeful (SPCRPIV) Botoșani

„Dacă anul trecut au fost 29 de candidați, anul acesta sunt 70. Vorbim despre adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. În schimb, la acești tineri, procentul de promovabilitate este de 95%. Interesați, îndemânatici, isteți, probabil dornici. Ei vin pentru categoriile A1 și B1 și chiar zilele acestea am văzut o statistică la școlile de șoferi că încă mai vin. Este o creștere”,

 

Ce înseamnă aceste categorii?

 

 

Categoria A1 este destinată motocicletelor cu cilindree de maximum 125 cm3, cu puterea maxima de 11 Kw, raport putere/greutate de maxim 0,1 Kw/kg si triciclurile cu motor cu puterea maxima de 15 Kw.

 

Pentru această categorie se pot înscrie la şcolile de şoferi cursanţii cu vârsta de minimum 16 ani fără trei luni.

 

Din categoria B1 fac parte autovehiculele cu trei sau patru roţi,  masa proprie intre 400 kg si 550 kg, prevazute cu motor cu ardere interna cu capacitate cilindrica de peste 45 cm3 sau cu motor cu o putere de peste 50 km/h.

 

Vârsta minimă de la care se poate începe şcoala pentru categoria B1 este de 15 ani şi 9 luni.

 

Modelele care se încadrează în această categorie costă cel puţin 10.000 de euro în România.

 

Sursa foto - depositphotos.com