Botoșănenii își fac provizii, șeful Direcţiei Silvice: Cererea de masă lemnoasă din partea populaţiei este mult mai mare

Cererile de lemne de foc pentru sezonul rece au crescut considerabil, pe fondul scumpirii energiei electrice şi a gazului, a declarat, joi, directorul Direcţiei Silvice Botoşani, Marius Havriş.

 

Potrivit directorului Direcţiei Silvice Botoşani, atractivitatea lemnului este generată şi de faptul că preţul pentru populaţie nu a crescut faţă de anul precedent. Astfel, anul acesta au fost vânduţi, deja, în primele opt luni, 41.300 metri cubi de lemne de foc, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, erau valorificaţi 36.800 metri cubi.

 

"În anul 2022, faţă de anul 2021, cererea de masă lemnoasă din partea populaţiei este mult mai mare. Lumea, pe fondul acestei crize energetice anunţate, şi-a făcut provizii mai mult ca în anii anteriori. Ca să vă dau o statistică, la finele lunii august aveam valorificaţi către populaţie cu 6.000 de metri cubi de lemne mai mult, ceea ce înseamnă 17-18% mai mult faţă de anul trecut. Cererea mare ne arată că lemnul nu prea mai ajunge în depozit, ci este preluat direct de la pădure", a afirmat pentru Agerpres Marius Havriş.

 

Reprezentantul Direcţiei Silvice Botoşani precizează că instituţia ia în calcul tăierea suplimentară a încă 2.000 de metri cubi de lemne de foc, care vor fi valorificaţi exclusiv pentru populaţie.

 

 

Plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire

 

România plănuiește limitarea exportului de lemn de foc. Prețul lemnului pentru încălzire ar putea fi plafonat Echipa Stiri Diaspora / 15 sep 2022, 16:36

 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

 

"În urma deciziei Coaliţiei de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului", se precizează în documentul citat.

 

În paralel cu plafonarea preţului de vânzare al lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc şi a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât şi în afara UE.

 

"În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum şi a perspectivelor pe termen scurt şi mediu, constatăm o serie de creşteri artificiale ale preţurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire. În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetăţeni riscă să devină victimele unor creşteri de preţ nejustificate, în situaţii speciale şi pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină şi să blocheze posibilitatea apariţiei unor astfel de situaţii. În prezent, specialiştii noştri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.