Botoșănenii invitați pe Pietonalul Unirii să semneze împotriva pensiilor speciale: Transmitem un avertisment VIDEO

După mai multe conferințe de presă la care nu a fost văzut, președintele Uniunii Salvați România (USR) – Filiala Botoșani, Andrei Drancă a reapărut în spațiul public.

 

A convocat o întâlnire cu mass-media locală în care a abordat mai multe teme, una dintre cele fiind cea a pensiilor speciale. A arătat că la momentul în care s-a aflat la guvernare, USR a introdus în Planul Național de Redresare și Reziliență această reformă de revizuire a pensiilor speciale.

 

„Am cerut ca pensiile speciale să fie cât mai aproape de principiul contributivității. Astăzi, o categorie extrem de largă de pensionari se bucură de așa zisele pensii speciale. Pensiile părinților și bunicilor noștri sunt plătite în funcție de cât au contribuit, în schimb dl Ciucă ia pensie de 18.000 de lei”,

Andrei Drancă, președinte USR Botoșani

 

Pensia medie în România este de doar 1.955 de lei. În Senat, grupul USR a votat împotriva propunerilor făcute de coaliția de guvernare, despre care se spune că sunt doar „de substanță” pentru ca în cele din urmă, dacă legea va fi respinsă în Camera Deputaților să fie pierduți bani din PNRR.

 

„Transmitem un avertisment către coaliți de guvernare: tăiați pensiile speciale ori dacă nu vom pierde autostrăzi, spitale, investiții în școli și multe altele. Pentru a ruga pe cei din coaliție să facă ceea ce trebuie, USR a lansat campania de strângere de semnături pentru desființarea pensiilor speciale”,

Andrei Drancă, președinte USR Botoșani

 

Petiția a fost lansată pe o platformă dedicată: stoppensiispeciale.ro, iar la Botoșani va fi instalat un cort pe Pietonalul Unirii.

USR-iștii consideră că strângerea unui număr însemnat de semnături va obliga partidele de la guvernare să ia măsurie necesare. De asemenea, membrii USR vor merge și din ușă în ușă pentru a sta de vorbă cu oamenii. Campania se va desfășura în întreaga țară.