Botoșănenii invitați la VOT: Concurs național pentru „Destinația Anului” – VALORILE cu care județul nostru intră în competiție – VIDEO

În urma acestei competiții județul Botoșani poate câștiga pe partea de promovare prin prezența unor creatori de conținut care să atragă turiștii în căutare de locuri naturale și cu încărcătură spirituală.

 

Botoșăneni, votați pentru Botoșani!

 

Concursul este organizat de o asociație nonguvernamentală și care ca scop principal promovarea valorilor locale din comunitățile românești. Iar acolo unde un județ suferă poate la un capitol, se dorește a fi evidențiat prin alte moduri.

 

În acest sezon organizatorii acordă premii pentru nouă categorii distincte, respectiv: orașe care inspiră, tărâmuri cu istorie și tradiție, comori naturale, stațiuni turistice, parcuri de distracție și aventură, atracții cultural-educative, resort-uri, boutique și destinații gastronomice.

 

Botoșani, județ cu tezaur unic

 

Județul Botoșani, cunoscut și ca „Tărâmul Sfinților”, a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.

 

 

 

„Botoșani, județ cu un tezaur cultural unic și nemuritor, pe a cărui meleaguri s-au născut marile genii, Eminescu – Enescu – Iorga – Luchian, este și un pământ binecuvântat, cu numeroase lăcașuri de cult. Pelerinajul ecumenic în ținutul Botoșaniului are o simbolistică valoroasă, de cunoaștere și de simțire duhovnicească, edificiile religioase locale adăpostind valori inestimabile, de la icoane unice sau făcătoare de minuni, manuscrise, picturi și fresce vechi, până la detalii arhitecturale din diferite stiluri și secole”,

se arată în descrierea făcută pe site-ul competiției.

 

La categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”, Tărâmul Sfinților concurează cu două importante zone turistice ale țării Ținutul Mănăstirilor din Bucovina și Țara Făgărașului.

 

Județul Botoșani oferă un traseu ecumenic – „drumul mănăstirilor” care leagă mai multe lăcașuri de cult într-un cerc ce poate fi parcurs de iubitorii de natură printre priveliști pitorești. Cu o lungime de 12,7 km și într-o stare impecabilă, acest drum pornește de la Mănăstirea Vorona cu oprire la Sihăstria Voronei pentru un moment de reculegere sufletească. De acolo, vizitatorii pornesc mai departe până la Schit Oneaga din comuna Cristești. Își vor continua drumul până la Mănăstirea Coșula aflată la o distanță de puțin peste 10 km, un alt loc plin de simbolistică religioasă.

*O scurtă imagine a zonei poate fi urmărită în materialul video de mai jos

Traseul continuă spre Botoșani de acum, unde o altă destinație impresionantă este Mănăstirea Zosin. La câțiva kilometri mai departe se află Mănăstirea Lebăda, pentru ca în municipiul reședință să poată fi vizitate Biserica Sfântul Gheorghe și Mănăstirea Popăuți.

Totul în decurs de doar câteva ore, în funcție de nevoia fiecărei persoane de a oferi uneia dintre mănăstiri importanța cuvenită în raport cu timpul.

 

„Moștenire unică la nivel național”

 

Cel mai important traseu ecumenic din județul Botoșani include localitățile Sulița, Coșula, Vorona, Schit Orășeni, Stăuceni, Botoșani, Agafton, Mihai Eminescu, Brăești, Dorohoi, Hilișeu Horia și Păltiniș.

 

Mai pot fi vizitați meșterii populari din zona Tudora – Vorona Coșula – Botoșani care reprezintă o moștenire unică la nivel național. Călătoria în aceste locuri spirituale ar fi un bun prilej pentru cunoașterea ospitalității localnicilor preocupați de produse tradiționale precum sarmalele moldovenești, de frupt sau de post, celebrul cașcaval din zona Săveni, usturoiul de Copălău, unic la nivel național prin aromă, mezelurile lipovenești, bunătăți din carne de oaie și porc de la producătorii locali sau renumitele vinuri din zona Frumușica.

 

„Destinația Anului 2023” va fi stabilită prin cumularea punctajelor obținute din votul publicului, studiul sociologic și votul juriului.

 

Votul publicului a fost deschis pe 20 martie 2023, pe www.destinatiaanului.ro, și se va încheia pe data de 7 aprilie. Pentru ca votul să fie valid e necesar să se voteze la cel puțin 3 categorii și să se introducă o adresă de email pe care se va trimite un link pentru confirmarea votului. Votul este înscris în dreptul „Tărâmului Sfinților”, doar după ce este confirmat printr-un click dat pe link-ul din adresa de mail.

 

„Traseele turistice ecumenice din județul Botoșani, deși sunt puțin cunoscute marelui public, oferă trăiri sufletești unice, dar și priveliști pitorești, un adevărat rai verde pentru iubitorii de natură. Ca autoritate județeană, ne-am propus să promovăm tărâmurile de poveste de la noi din județ, aceste minunate comori uitate de lume. Codrii Botoșanilor sunt locuri încărcate de istorie și de legendă și ascund adevărate comori duhovnicești: mănăstirile și bisericile medievale, care au povești de-a dreptul fascinante. Vă invit să le vizitați, să le aflați, să le transmiteți mai departe și să ne votați la secțiunea «Tărâmuri cu istorie și tradiție», accesând link-ul http://www.destinatiaanului.ro/voteaza-destinatia-2023/?fbclid=IwAR3rouvNQ5VfEMJG254kjwJ08MZDAeR4o4WVKvyeKWahQv5_WJ--yjFVHRA. Povestea acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu poate fi aflată și de pe site-ul www.destinatiaanului.ro, la secțiunea «Despre», subsecțiunea «Destinațiile Anului 2023» (http://www.destinatiaanului.ro/destinatia-anului-2023/botosanitaramulsfintilor/). Este în puterea noastră, a tuturor, să facem cunoscute aceste tărâmuri minunate și binecuvântate de Dumnezeu”,

a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

„Tărâmul Sfinților” este frecvent vizitat de pasionații de circuite velo sau trasee off-road. Aceste locuri încărcate de spiritualitate au așezat în calendarul creștin ortodox trei sfinți (Sfântul Cuvios Sila, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și Sfântul Cuvios Onufrie) și au influențat, în menirea lor duhovnicească, unele dintre cele mai importante personalități ale credinței creștin ortodoxe: Părintele Ilie Cleopa, Părintele Paisie Olaru, Părintele Dionisie Ignat de la Colciu sau Patriarhul Teoctist, primii trei fiind propuși spre canonizare în 2025.