Botoșănenii învățați să se apere de hoți, RECOMANDĂRILE polițiștilor – GALERIE FOTO

Polițiștii au transmis recomandări cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru evitarea victimizării în cazul furturilor din buzunare/genți, precum și în cazul tâlhăriilor stradale.

 

În data de 27 iulie 2021, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității, alături de elevi ai școlilor de poliție aflați în stagiul de practică  au desfăşurat activităţi preventive în zona Pieței Centrale, a Pieței Viilor, precum și în zona Pietonalului Unirii, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a bunurilor personale.

 

Au fost  distribuite materiale informative realizate în cadrul parteneriatului cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

 

Recomandări:

Pentru evitarea furturilor din genți /buzunare în această perioadă, poliţiştii vă recomandă:    

• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;

• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;

• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

• daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face presiune la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;

• acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;

• tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;

• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;

• nu păstraţi banii sau telefonul mobil în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;

• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;

• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;

• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;

• aveti grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasa suma de bani;

• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;

 

Dacă situaţia o impune, nu ezitaţi să apelaţi 112 – apelul unic de urgenţă!

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store