Botoșănenii încurajați să contribuie la protecţia resurselor de apă

Agenţia pentru Protecţia Mediului sărbătoreşte, marţi 22 martie 2016, Ziua Mondială a Apei printr-o serie de acţiuni de informare a populaţiei cu privire la rolul esenţial al apei în viaţa de zi cu zi. 

 

Ziua de 22 martie a fost desemnată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite „Ziua Mondială a Apei”, fiind celebrată pentru prima dată în anul 1993.  Tema din acest an “Water and jobs” – “Apa şi locurile de muncă” scoate în evidenţă faptul că atât apa, cât şi locurile de muncă au puterea de a transforma viaţa oamenilor. Apa este esenţa vieţii. Începând de la asigurarea hranei, a energiei, până la asigurarea sănătăţii oamenilor şi a mediului, apa contribuie la condiţii de viaţă mai bune, influenţând existenţa a miliarde de oameni. În prezent, aproape jumătate din populaţia activă a planetei lucrează în sectoare care au legătură cu apa şi aproape toate locurile de muncă depind de apă.

“Tema promovată anul acesta supune atenţiei legătura dintre apă şi profesii, fiind un îndemn către toţi factorii interesaţi: autorităţi, instituţii, utilizatori să contribuie la protecţia resurselor de apă. Statisticile la nivel mondial arată că 768 milioane de oameni nu au acces la surse de apă şi 2,5 miliarde de oameni nu au acces la sisteme de canalizare. Concluzia este clară: apa are un impact esenţial şi semnificativ în asigurarea calităţii vieţii!” a declarat Eugen Mateciuc , directorul executiv al APM Botoşani.


Statisticile mondiale arată că utilizarea apei a crescut într-un ritm de două ori mai mare decât creşterea populaţiei în decursul ultimului secol, astfel că un număr din ce în ce mai mare de ţări suferă de lipsa apei. Până în anul 2025, 1,8 miliarde de oameni vor locui în ţări sau regiuni cu un deficit de apă absolut, iar două treimi din populaţia globului se va confrunta cu situaţii deosebite cauzate de diminuarea resurselor de apă.