Botoşănenii cu venituri în lei, ghinioniştii creditelor bancare

 

Noul regulament al Băncii Naţionale Române îngreunează accesul botoşănenilor care au veniturile în lei la împrumuturile pentru cumpărarea unei locuinţe sau ipoteci deoarece aceştia trebuie să dea un avans de 15% din valoarea locuinţei la creditele în euro sau chiar 40% la cele în dolari, franci elveţieni sau yeni.
La sfârşitul lunii ianuarie va intra în vigoare noul regulament impus de BNR la creditele ipotecare sau pentru locuinţă. Termenul de 31 ianuarie este o dată limită pentru băncile comerciale care trebuie să trimită normele proprii de creditare pentru a primi aprobarea de la Banca Naţională. Astfel termenul de implementare al noilor reguli ar putea fi diferit de la o bancă la alta. Norocoşi se pot considera, botoşănenii care au venituri în valută deoarece în cazul acestora, împrumuturile se acordă cu un avans de doar 20% din valoarea locuinţei pe care doresc să o cumpere sau să o ipotecheze. În cazul cetăţenilor care au venituri în lei, avansul este mai mare. Pentru creditele în euro – minim 15%, iar în dolari sau franci eleveţieni – 40%.  Deşi s-ar putea crede că aceste restricţii de creditare ar pune beţe în roate pentru cei care doresc să ia un împrumut, unii bancheri susţin că vin în ajutorul persoanelor fizice. „În felul acesta împrumutul poate fi returnat mai repede şi poate fi considerat cu adevărat o mână de ajutor şi nu o povară”, explică angajata unei bănci. Din fericire pentru unii, Programul Prima Casă nu intră sub incidenţa noului regulament. (E.Ş.)