Botoșănenii căzuți de la înălțime au umplut până la refuz Ortopedia, pacienţii aşteaptă pe holuri eliberarea paturilor

Un număr destul de mare de pacienți pășesc aproape zilnic pe secția de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean Mavromati Botoșani și solicită ajutor, după ce au suferit fracturi în urma unor accidentări. 

 

Medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al spitalului a declarat că adresabilitatea în cadrul secției de Ortopedie este destul de mare din cauza faptului că ”suntem singura secție de Ortopedie din județ”. De altfel, cadrul medical a adăugat că în această dimineață de miercuri, 8 iunie 2016, au fost internați pe secție un număr de 43 de pacienți dintr-un număr de 43 de paturi.


„Într-adevăr, ieri s-a înregistrat o situație mai neplăcută deoarece în cursul dimineții s-au prezentat la spital un număr destul de mare de pacienți cu fracturi care au necesitat managementul cazurilor. Cum s-a procedat: pacienții care puteau fi externați au fost externați, s-au eliberat locurile pentru internare a pacienților care erau în momentul respectiv pe holul secției„
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt  Spitalul Județean Mavromati


Cadrul medical a mai punctat că la la nivelul spitalului, în cazul în care nu se poate proceda la externarea pacientului ”avem încheiat un protocol cu celelalte secții prin care internăm pacienții stabilizați, care nu necesită condiții speciale de supraveghere, pe alte secții. Până în acest moment nu a fost cazul să recurgem la acest protocol”. Marea majoritatea pacienților care s-au prezentat pe secție de Ortopedia sunt pacienți care au suferit leziuni după ce au căzut de la înălțime. 

(Ș.V.)
CITEȘTE: Cel mai scump pacient de la Mavromati: Spitalul a cheltuit o mică avere cu el