Botoșănenii care au plecat să-și petreacă sărbătorile în țările exotice obligați să se testeze pentru Covid - 19

Anul acesta sărbătorile de iarnă sunt petrecute sub semnul pandemiei cauzată de virusul Covid-19 care a adus și o serie de restricții și care a schimbat total modul de viață al oamenilor. În unele state mai puțin, în altele cu totul. Iar aceste reguli din criza sanitară se resimt cu atât mai mult în perioada sărbătorilor, când extrem de multe familii preferau călătoriile în țări cu climat călduros pentru petrecerea Crăciunului sau pentru Revelion. Anul acesta mai mult ca oricând mai ales că „acasă” nu avem deloc zăpadă de sărbători.

 

Sărbători peste hotare

 

Botoșănenii care au visat la o vacanță de sărbătorile de iarnă nu au avut la îndemână extraordinar de multe opțiuni.

 

Cei mai mulți dintre ei s-au orientat către țările exotice și anume spre destinațiile unde nu au fost impuse restricții. Sunt botoșăneni care au ales să plece fie de Crăciun, fie de Revelion. Pensiunile din România au fost ocolite întrucât, potrivit reprezentanților agențiilor de turism, din cauza pandemiei nu au fost organizate nici măcar mese festive.

 

„Destinațiile sunt cele exotice în general, Maldive, Dubai, Republica Dominicană, Zanzibar.  Pentru Republica Dominicană de exemplu au început tarifele de Crăciun de la 720 de euro de persoană, iar pentru Revelion de la 1.130 de euro, hotel 4 stele all-inclusive”,

Nelly Luchian, administrator agenție de turism

 

 

Obligați să se testeze

 

O altă destinație preferată de botoșăneni a fost Egiptul pentru care s-a plătit pentru o persoană 600 de euro de Crăciun și 800 de euro de Revelion. Iar locurile din avioane sunt deja toate rezervate, cu plecare din București.

 

Înainte de a decola în vacanță, botoșănenii au trebuit să își facă testul COVID.

„Iar toate destinațiile pe care le avem, indiferent dacă destinația cere test sau nu, noi la grupurile organizate cerem turiștilor să aibă testul făcut, în felul acesta toată lumea se simte în siguranță, lumea din jurul lor este testată și atunci asta a conferit o siguranță suplimentară turiștilor”,

Nelly Luchian, administrator agenție de turism.

 

Sunt de asemenea multe familii din Botoșani care au ales să plece în concediu imediat după sărbătorile de iarnă profitând de faptul că elevii mai au vacanță.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store