Guvernul a aprobat ajutoare de urgenţă de peste 1,8 milioane de lei pentru sprijinirea a 423 de familii şi persoane singure cu probleme sociale grave.
Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare de 1.867.500 de lei pentru sprijinirea a 423 de familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii, alunecări de teren, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.
Potrivit Ministerului Muncii, au fost alocaţi 471.500 de lei pentru 75 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Timiş, Vaslui şi Vrancea.
De asemenea, s-au alocat 1.353.500 de lei pentru 335 de familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgenţă se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.