Botoșănenii care au ieșit din case în noaptea de Revelion au fost AMENDAȚI

Zeci de botoșăneni au fost prinși fără masca de protecție, iar alții au fost sancționați pentru nerespectarea masurilor privind deplasarea pe timp de noapte.

 

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

 

 

Amenzi de peste 30.000 de lei

 

Polițiștii botoșăneni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 43 de obiective și 48 de mijloace de transport în comun.

 

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale in valoare de peste 31.000 de lei.

 

Dintre acestea, 39 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție in locurile in care era obligatoriu, iar 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea masurilor privind deplasarea pe timp de noapte.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store