După mai bine de o săptămână de la debutul recensământului online, doar în judeţul Botoşani s-au autorecenzat mai multe de 6 procente din gospodării.
Autorecenzarea decurge mai lent decât şi-ar dori autorităţile. Botoșaniul este pe primul loc în ţară în ce priveşte numărul de autorecenzări efectuate, pe locul doi fiind județul Brașov, însă totalul gospodăriilor pentru care s-au făcut autorecenzări este mult sub aşteptări.
O posibilă explicație este dată de către Ion Popescu, director Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov. Acesta spune că ”cele mai multe probleme sunt semnalate pe reţelele sociale”, unde se regăsesc o serie de ”idei false cum că datele ar fi utilizate în anumite scopuri”.
„Braşovul este pe locul al doilea din ţară, după Botoşani, în ce priveşte procentul de autorecenzări şi înainte de Ilfov şi municipiul Bucureşti. Dacă Botoşaniul a depăşit 6%, Braşovul este la 5,9%. Nu este, totuşi, un motiv de laudă, deoarece foarte puţini români au ales să se autorecenzeze. Sperăm că a fost doar o primă săptămână în care oamenii au aşteptat să afle cum este procesul şi se vor autorecenza mai mulţi de acum”, spune pentru Adevărul Ion Popescu, director Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Potrivit celor enunțate de oficialul citat, au fost identificate o serie de probleme, inclusiv pe rețelele sociale.
„Cele mai multe probleme sunt semnalate pe reţelele sociale. Se vehiculează diverse idei false cum că datele ar fi utilizate în anumite scopuri. Nu este nimic adevărat, deoarece autorităţile nu au nevoie, de exemplu, să cunoască CNP-ul cuiva, din moment ce acesta a fost generat de autorităţi! Au fost şi câteva persoane care au început să se autorecenzeze şi nu au reuşit să încheie singure procesul. Chiar la sediul instituţiei noastre au venit mai mulţi braşoveni care au dorit să se autorecenzeze”, a adăugat Ion Popescu.
Autorecenzarea se desfăşoară timp de două luni, până la jumătatea lui mai. Cei care nu se autorecenzează în acest interval de timp vor fi vizitaţi acasă de un recenzor în ultima etapă a recensământului, care va dura tot două luni. Cei care se autorecenzează - în intervalul 14 martie – 15 mai 2022 – vor primi o zi liberă.