Botoșăneni trimiși în judecată după ce au tăbărât cu pumnii și picioarele pe un bărbat într-un bar

Cei doi bărbați i-au aplicat lovituri repetate în zona capului și corpului.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților H.O.S., în vârstă de 23 de ani, și H.C., în vârstă de 21 de ani, ambii din comuna Știubieni, jud. Botoşani, cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de  „tentativă de omor”.

 

Duminică,  26 martie 2019, în jurul orei 22:30, în timp ce se aflau pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu, inculpatul  H.C. a imobilizat persoana vătămată Z.G.C., iar inculpatul H.O.S. i-a aplicat mai multe lovituri cu mijloace și corpuri contondente peste cap și corp, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat pentru vindecare 55 - 60 de zile de îngrijiri medicale, se menționează într-un comunicat transmis de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.