Botoșăneni ”terorizați” de copiii care aruncau cu bulgări de zăpadă

Un echipaj al Poliției Locale Botoșani s-a deplasat în zonă, la solicitarea cetățenilor.

 

În cursul zilei de7 aprilie 2023, mai mulți cetățeni din zona străzii Octav Băncilă, din municipiul Botoșani, au sesizat că mai mulți copii și adolescenți aruncă în geamurile apartamentelor cu bulgări de zăpadă.

 

La apariția autovehiculelor inscripționate ale poliției locale, copiii au fugit.

 

Potrivit Poliției Locale, legea îi face răspunzători pe părinți pentru neluarea măsurilor necesare pentru a-i împiedica să săvârșească fapte de vagabondaj pe minorii în vârstă de până la 16 ani, cuantumul amenzii fiind de la 100 lei la 500 lei.