Botoșăneni prinși cu droguri din Spania pentru vânzare la Botoșani

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Botoşani au surprins în flagrant doi bărbaţi, având asupra lor un colet cu substanţe de tip etnobotanice, importat din Spania şi destinat comercializării.

 

La data de 13 august 2014, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au prins în flagrant doi bărbaţi din Botoşani, imediat după ce au preluat un colet cu droguri de tip ”etnobotanice”.
Din verificări a reieşit că pachetul ar fi fost importat din Spania şi destinat comercializării şi consumului. Asupra celor doi au mai fost descoperite şi alte cantităţi de droguri, precum şi obiecte care poartă urme ale acestor tipuri de substanţe.       
La acţiune au participat şi jandarmi. Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și prococurorii D.I.I.C.O.T. continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.
CITEȘTE:
 Alertă la Lunca, tineri aduși la spital după ce au fumat marijuana