Un grup de copii aleargă pe iarba crudă, bătucită deja de atâtea picioare și atâtea pături care-au fost așternute. Strigă cât îi țin plămânii „Poc! Poc!”, întinzând unii spre alții mâinile, ca un pistol adevărat. Alții se prind de tricouri și se aruncă la pământ într-un râs nebun, doar de copii știut.

În jur, grătare, grătare, grătare. Mici, carne, legume, salată – familiile au pregătit un ospăț pe cinste și fură tot soarele pe care îl pot fura printre crengile protectoare ale copacilor. La câțiva pași, două fetițe s-au apucat de colorat un tub de ciment, ceva mai încolo, alte copile se joacă cu o minge. Într-un cuvânt, joacă pe teren, joacă în suflete.

Cum urci spre oraș, peisajul se schimbă, ca un film cu bulină pe care nu îl pot viziona copiii. Fete singure sau în cuplu, își ung corpurile albe cu cremă de protecție solară. Cu sutien sau fără, se aruncă în brațele soarelui care arde în prima zi de iunie ca în plin sezon estival. 

Pe o altă pătură, departe de lumea dezlănțuită, o familie cu doi copii stă la umbră. Fata, de vreo 13, 14 ani, răsfoiește o carte groasă și îi mai citește câte un rând tatălui, care își pune ochelarii de fiecare dată și dă din cap aprobator.

Au ieșit botoșănenii de la primele ore ale dimineții să se bucure de vreme și de ziua liberă, înainte ca norii de ploaie să le strice cheful.

[[galerie-foto]]