Botoşăneni băgaţi la închisoare pentru furt de curent

 

În ultimul an, instanţele de judecată au dat sentinţe cu închisoare în 16 dosare penale pentru furturi de energie electrică. 20 de persoane din Iaşi, Bacău, Vaslui şi Botoşani au fost astfel condamnate pentru consum fraudulos şi executarea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea.
EON dezafectare instalatii clandestine furt curent

Închisoare de la şase luni la şase ani

Persoanele vinovate de aceste infracţiuni au primit pedepse ce variază între şase luni şi şase ani de închisoare, stabilite prin sentinţe definitive şi irevocabile sau prin sentinţe în prima instanţă. E.ON Moldova Distribuţie atrage astfel din nou atenţia persoanelor care consumă sau au intenţia de a consuma fraudulos energie electrică asupra faptului că furtul de energie constituie infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul Penal, iar identificarea acestor situaţii constituie o preocupare permanentă a companiei.

Proiecte antifurt la E.ON

„Consumul fraudulos de energie influenţează calitatea serviciilor, determinând variaţii de tensiune şi întreruperi ale alimentării cu energie,  mai ales în situaţia în care capacitatea reţelei de distribuţie este depăşită. Capacitatea reţelelor electrice este calculată astfel încât să furnizeze energie la parametri de calitate tuturor consumatorilor racordaţi legal, dar acest calcul poate fi efectuat doar în baza consumului cunoscut de energie electrică,  nu şi a celui fraudulos”, afirmă Sorin Munteanu, specialist comunicare externă la E.ON Moldova Distribuţie. Potrivit acestuia, compania are în derulare mai multe proiecte pentru stoparea acestor practici ilegale în judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Neamţ, în condiţiile în care există o iminenţă a producerii de accidente în sistemul de distribuţie a energiei, ceea ce poate avea implicaţii grave asupra siguranţei clienţilor. 
CITEŞTE ŞI:
 Reprezentanţii E.ON luptă cu hoţii de energie electrică