Botoşăneni acuzaţi de viol şi incest trimişi în judecată

 

Doi bărbaţi din Botoşani au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest. Cei doi au obligat rude apropiate să întreţină relaţii sexuale cu forţa şi îşi vor petrece cel mai probabil o parte din viaţă în spatele gratiilor.

Constantin Florin Grigore în vârstă de 26 de ani a fost trimis în judecată pentru viol şi incest după ce s-a reţinut că, în luna octombrie 2012, inculpatul a întreţinut raport sexual cu o rudă de grad apropiat, profitând de imposibilitatea acesteia de  a-şi exprima voinţa.
De asemenea, procurorii botoşăneni l-au trimis în judecată pe Valentin Gheorghe Andrieş de 42 de ani pentru tentativă de viol şi incest după ce în perioada ianuarie – mai 2013, inculpatul a încercat, în mod repetat, să întreţină raporturi sexuale cu o rudă de grad apropiat, prin constrângere psihică.
Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
 Fărădelegi incredibile: două luni a violat, a tâlhărit şi a făcut alte fărădelegi în două case