Botoșănence luate cu cătușe la Poliție după ce au atacat un polițist 

Două femei din Botoșani, mamă și fiică au fost încătușate și conduse la Poliție după ce au agresat un om al legii. 

 

Fapta s-a petrecut în luna august însă a fost făcută publică abia astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizată la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) pe tema dezbaterii publice a proiectului de lege privind întărirea autorității polițistului.  

 

Un echipaj format din doi agenți aflat într-o autospecială dotată cu aparat radar de la Flămânzi, a oprit în trafic pe raza localității Copălău un conducător auto care circula cu 101 km/oră în localitate. 

„După ce agentul s-a prezentat, i-a explicat măsura de aplicare a sancțiunii contravenționale și de ridicare a permisului de conducere, a procedat la întocmirea documentelor procedurale, în autospeciala Poliției”,
Teodor Orhei, șeful serviciului rutier

În acest timp, la locul unde a fost tras pe dreapta conducătorul au sosit fiica și soția acestuia. 

„Fiica împreună cu mama ei s-au manifestat violent iar în momentul în care agentul de Poliție a coborât din mașină cu documentele pentru a merge la conducătorul auto, pur și simplu cele două persoane de sex feminin au smuls documentele din mâna polițistului pentru a nu mai fi luată măsura legală”,
Teodor Orhei, șeful serviciului rutier

Cum situația a degenerat, cele două femei agresive au fost conduse la sediul IPJ Botoșani iar ulterior pe numele lor au fost deschise lucrări penale. 

”Având în vedere starea creată s-a impus mobilizarea celor două persoane și conducerea lor la sediul Poliției. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj”,
Teodor Orhei, șeful serviciului rutier

Șase cazuri de ultraj au fost înregistrate anul acesta la Botoșani.

download from google play download from apple store